Două companii din Turcia au contestat rezultatele licitației de achiziție a 100 de autobuze

shadow
Vineri, 21.05.2021 06:29   1309
Rezultatele procedurii de achiziție a celor 100 de autobuze pentru „Parcul Urban de Autobuze” din Chișinău au fost contestate la Agenția Națională pentru Soluționarea Conflictelor (ANSC).

Contestații au depus companiile Anadolu Isuzu Otomotiv Sanayii ve Ticaret AŞ și Temsa Ulașim Araclari Sanayi Ve Ticaret AȘ, ambele din Turcia și au participat la concursul organizat de autoritățile municipale la începutul acestui an.

Cererile depuse de cele două companii au fost deja analizate de specialiștii ANSC în cadrul unei ședințe pe 19 mai, dar deocamdată nu există o decizie.

Cu toate aceste contestații, primarul general Ion Ceban se arată încrezut că până la finele acestui an, autobuzele noi vor ajunge în Chișinău.

„Eu cred că până în luna octombrie, sub o formulă sau alta, vom aduce aceste 100 de autobuze", a declarat primarul.

Amintim că potrivit deciziei membrilor grupului de lucru din cadrul municipalității, dintre cei șase participanți (patru din Turcia, și câte unul din China și Belarus) la cea de-a doua licitație cu privire la achiziționarea autobuzelor, compania MAZ (ООО МАЗ) din Belarus a propus cea mai avantajoasă ofertă în raport calitate – preț. 

Propunerile din partea ofertanților au fost următoarele:

– MAZ – 116.000 EURO (140.100 USD) – 72 luni garanţie
– Isuzu Anadolu – 124.000 EURO (149.205 USD) – 78 luni garanţie
– Xiamen King Long – 125.000 EURO (150.720 USD) – 61 luni garanţie
– BMC Otomotiv – 135.500 EURO (163.376 USD) – 49 luni garanţie
– Otokar Otomotiv – 141.500 EURO (170.634 USD) – 48 luni garanţie
– Temsa – 152.000 EURO (183.000 USD) – 48 luni garanție

Conform criteriului aplicat factorului de evaluare, pe primele 3 locuri s-au plasat: MAZ - cu 97,69 puncte, Isuzu Anadolu a acumulat 95,73 puncte, iar Otokar Otomotiv - 75,93 puncte.

Advertisement

Astfel, câștigător a fost desemnat producătorul din Belarus.

Conform specificațiilor tehnice înaintate, unitățile noi de autobuze trebuie să fie din categoria M3, cu 3 uși, să aibă o capacitate de îmbarcare de circa 100 de persoane, inclusiv 22 locuri pe scaune. Podeaua trebuie să fie joasă, cu rampă retractabilă pentru facilitarea accesului utilizatorilor de scaun rulant.

Totodată, autobuzele trebuie să fie de 12 metri lungime, dotate cu sistem de supraveghere în interior și la exterior, precum și cu sistem de aer condiționat. Clasa ecologică a unităților noi trebuie să fie minim Euro 5.

De asemenea, conform cerințelor obligatorii, municipalitatea a dispus, ca pe perioada garanției, câștigătorul va asigura deservirea autobuzelor din surse proprii, schimbul componentelor: lubrifianți, filtre, curele, precum și deservirea sistemelor de aer condiționat și a consumabilelor.

Suma prevăzută pentru lotul de unități de transport este de circa 270 milioane de lei.

Amintim că primăria capitalei a inițiat repetat, pe 25 februarie 2021, licitația deschisă privind achiziționarea a 100 de unități noi pentru Î.M. Parcul urban de Autobuze. Suma prevăzută pentru lotul de unități este de 270 milioane de lei.

Asta, după ce rezultatele precedentei din 2020 au fost anulate, în urma contestării acestora de către participanți și constatării că unul dintre participanți ar fi fost favorizat.

În prezent, Parcul Urban de Autobuze al Capitalei are 143 de mijloace de transport, dintre care o sută au termenul de exploatare depășit.



Oportunitati