Un IT-ist din România a ajuns pe locul 464 în topul Forbes cu o avere de 6 miliarde de dolari

shadow
Joi, 22.04.2021 15:18   2711
Daniel Dines din România, 49 de ani, cel care conduce UiPath fiind și unul dintre fondatori, dar și acționar semnificativ, se poziționează pe locul 464 în clasamentul Forbes al celor mai mai bogate persoane în anul 2021, cu o avere estimată de publicația americană la 6 miliarde de dolari în urma listării de ieri la New York a UiPath, potrivit ZF.ro

Asta după ce ieri, UiPath, un start-up pornit într-un apartament din București, s-a listat la New York, cea mai puternică bursă a lumii.

UiPath a anunțat că a vândut acțiuni din oferta sa publică inițială (IPO) peste intervalul țintă, adunând astfel de la investitori 1,34 miliarde de dolari. Compania a vândut 23,89 milioane de acțiuni la un preț de 56 de dolari pe acțiune, evaluând UiPath la 29 de miliarde de dolari.

La prețul de listare de 56 de dolari valoarea pachetului de acțiuni deținut de Daniel Dines este de 6,1 miliarde dolari, susține zf.ro.

Advertisement

Dines deține 27 de milioane de acțiuni clasa A și 82,4 milioane de acțiuni clasa B.

UiPath, care numără printre investitori Accel, Dragoneer și Coatue Management, folosește inteligența artificială și instrumente digitale pentru a ajuta corporațiile mari și agențiile guvernamentale să automatizeze sarcinile de rutină în domenii precum contabilitatea și resursele umane.

Acțiunile UiPath sunt programate să înceapă tranzacționarea miercuri pe bursa din New York sub simbolul „PATH”. Morgan Stanley și J.P.Morgan sunt principalii aranjori ai listării.

În prezent doar doi români sunt incluși pe lista Forbes a celor mai bogate persoane, Daniel Dines și Ion Ţiriac – pe locul 1915 cu o avere estimată la 1,7 miliarde de dolari.

Spre comparație, primul loc este ocupat de Jeff Bezos, fondator al Amazon, cu o avere de 196 miliarde de dolari.

Menționăm că UiPath este o companie globală de software care dezvoltă o platformă pentru automatizarea proceselor robotizate (RPA sau RPAAI) și a fost fondată în 2005 de antreprenorii români Daniel Dines și Marius Tîrcă.



Oportunitati