În doi ani turcii de la ONUR au efectuat doar 16% din lucrările de reabilitare a unui drum național

shadow
Miercuri, 21.04.2021 05:15   909
Lucrările de reabilitare a drumului de ocolire a orașului Sîngerei și segmentului Prepelița - Sărătenii Vechi, parte a traseului național R6 Chișinău-Orhei-Bălți, înregistrează un progres de execuție de doar 16%, anunţă Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).

Lucrările sunt efectuate de compania turcă ONUR Taahut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S, care pe 10 iulie 2019, a semnat cu ASD contractul de reabilitare a acestui segment de drum cu o lungime de circa 30 de kilometri şi ar urma să le finalizeze în decurs de 730 de zile din momentul emiterii ordinului de începere.

Lucrările sunt monitorizate de ASD

Potrivit ASD, la moment, pe tronsonul divizat în două loturi sunt executate lucrări de așternere a stratului de binder și stratului reciclat, construcție a terasamentelor și sistemelor de drenaj, reabilitare a podurilor și podețelor.

Contractele încheiate pentru reparația drumului includ lucrări de reconstrucție a sistemului rutier existent, reabilitare a 10 poduri, construcție a podețelor, consolidare și stabilizare a terasamentului pentru prevenirea alunecărilor de teren în regiunea de ocolire a orașului Sîngerei, instalare a 605 indicatoare rutiere și aplicare a marcajului rutier corespunzător.

"Derularea contractelor semnate cu Onur este monitorizată cu regularitate de Administrație, acordăm suportul necesar pentru îndeplinirea lucrărilor în conformitate cu caietele de sarcini și termenii contractual stabiliți'', a spus în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii ONUR, directorul general interimar al ASD, Veaceslav Potop.

Advertisement

O declaraţie similară a fost făcută de Veaceslav Potop şi trei luni în urmă, după o vizită pe şantier.

Lucrările de reabilitare a celor două segmente au o valoare de circa 36 milioane de euro, alocați Guvernului Republicii Moldova de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în cadrul Programului din Sectorul Drumurilor.

Cine nu a reabilitat la timp segmentele de drum

Compania turcă a câștigat, în iulie 2019, contractul de efectuare a lucrărilor la aceste două segmente, după ce compania MSF Engenharia din Portugalia, care a câștigat precedentul contract în anul 2015, a efectuat doar circa o treime din lucrările planificate. Aceste segmente de drum trebuiau să fie gata încă în anul 2017.

Așa că autoritățile au fost nevoite în martie 2018 să rezilieze contractul. Ulterior ASD, împreună cu BERD, care finanțează proiectul, au anunțat un nou concurs, câștigat de ONUR  din Turcia, care urmează să finalizeze în 2022.

Drumul republican R6 asigură conexiunea între orașul Bălți și drumul M2 Chișinău – Soroca, prin Sîngerei. Acest drum este unul dintre cele două drumuri de importanță majoră ce asigură circulația între Chișinău și Bălți, precum și între mai multe centre regionale și locale.

Menționăm că, în ultimii ani, ONUR Taahhut a câștigat mai multe contracte de reabilitare a drumurilor din Moldova. Totodată, în anii 2012-2014 ONUR Taahhut și SUMMA Turizm Yatirimciliği AS au reabilitat 44,9 kilometri a drumului Sărăteni-Soroca, începând de la intersecția Sărăteni până la intrarea în orașul Ghindești, inclusiv intersecția denivelată Sărăteni.

Atunci reabilitarea drumului a avut loc în cadrul Programului Compact, finanțat de Guvernul SUA prin intermediul Corporației Provocările Mileniului.



Oportunitati