Cine sunt cei trei foşti şefi de bănci şi un şef de la Banca Naţională trimişi în judecată

shadow
Marţi, 20.04.2021 13:25   750
Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea și expedierea în judecată a unui alt episod din dosarul ”frauda bancară”, în care, în calitate de inculpați figurează numele a trei foști şefi ai celor trei bănci falimentate (Banca de Economii (BEM), Unibank și Banca Socială), precum și un șef de Direcție din cadrul Băncii Naționale a Moldovei (fost administrator special al BEM).

În total, în acest episod, procurorii au expediat în instanța de judecată 49 volume în care se conțin probe pertinente, concludente care dovedesc vinovăția persoanelor acuzate.

Învinuiți de escrocherie în proporții deosebit de mari

În concret, aceștia sunt învinuiți de comiterea ”escrocheriei în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale”, unul dintre ei fiind suplimentar acuzat și de ”spălarea banilor în interesul organizației criminale, în proporții deosebit de mari”.

Obiectul cauzei penale diferite justiției îl constituie fapte penale săvârșite în intervalul octombrie - noiembrie 2014, exprimate prin sustragerea mijloacelor bănești prin intermediul efectuării plasamentelor bancare ce au fost puse la dispoziția membrilor asociației criminale, cu ulterioara prejudiciere a bugetului public național în sumă de peste 2,2 miliarde de lei, explică Procuratura.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Infracțiuni economice   Sistemul bancar și asigurările   Corupția  

Advertisement

Oportunitati