În două luni deficitul balanței comerciale a ajuns la jumătate de miliard de dolari

shadow
Vineri, 16.04.2021 05:13   715
În primele două luni ale acestui an în comerțul exterior al Republicii Moldova se atestă un decalaj considerabil în evoluția exporturilor și importurilor, arată datele Biroului Național de Statistică.

Astfel dacă exporturile au scăzut în această perioadă cu 8,4% (comparativ cu primele două luni din 2020) și au constituit 425,6 milioane dolari, apoi importurile s-au majorat cu 6,8% și au trecut de 923,2 milioane dolari.

Această evoluție a determinat acumularea în perioada ianuarie-februarie 2021 a unui deficit-record al balanței comerciale în valoare de 497,6 milioane dolari sau cu 97,8 milioane dolari (+24,5%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2020.

În ianuarie-februarie 2021 balanța comercială cu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 156,1 milioane dolari, cu 65,4 milioane dolari (+72,2%) mai mult, în timp ce cu țările CSI deficitul a fost de 153,9 milioane dolari, cu 7,3 milioane dolari (-4,5%) mai puțin, față de valorile înregistrate în perioada similară din anul 2020.

Advertisement

Cel mai mare deficit comercial a fost înregistrat cu celelalte țări ale lumii - peste 187 milioane dolari, în creștere cu circa 27%.

Cel mai mare deficit este în comerțul cu China

Lider este China, în relația cu care s-a înregistrat un deficit comercial de peste 113 milioane dolari (importurile din China sunt de 72 de ori mai mari decât exporturile din Moldova), urmată de Rusia cu 84 milioane dolari și Ucraina - cu aproape 63 milioane dolari.

Potrivit BNS, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-februarie 2021 a fost de 46,1%, în scădere cu 7,7 puncte procentuale, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020.

Cu țările Uniunii Europene (UE-27) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-februarie 2021 a constituit 63,4%, diminuându-se cu 14 puncte procentuale, în raport cu perioada similară din anul 2020.

Cu țările CSI gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-februarie 2021 a marcat 30,5%, fiind în creștere cu 3,4 puncte procentuale față de aceeași perioadă din anul 2020.



Oportunitati