Impozit minim de 21% la nivel mondial pentru multinaţionale: FMI susține inițiativa SUA

shadow
Miercuri, 07.04.2021 12:10   343
Fondul Monetar Internațional a susținut ideea Trezoreriei SUA privind stabilirea unui impozit corporativ minim la nivel mondial.

Pentru Statele Unite, această măsură este relevantă în contextul planurilor președintelui Biden de a crește impozitul de la 21% la 28%, ceea ce ar putea duce la ieșirea de capital.

Front comun contra paradisurile fiscale

Economistul-șef al FMI, Gita Gopinath, a menționat că organizația a susținut de multă vreme introducerea unui astfel de prag, menționând că evaziunea fiscală este o problemă serioasă pentru economia globală, potrivit Reuters.

Gopinath a declarat că diferențele dintre ratele impozitului pe profit între țări determină companiile să se înregistreze în jurisdicții cu taxe reduse, privând guvernele de veniturile de care au nevoie pentru a satisface nevoile economice și sociale.

Janet Yellen, secretarul american al Trezoreriei, a pledat, luni, pentru un stabilirea unui impozit corporativ minim la nivel mondial, în contextul în care Administraţia Joseph Biden vrea majorarea taxelor companiilor pentru finanţarea marelui plan de reconstrucţie a infrastructurii.

Secretarul american al Trezoreriei a precizat că Administraţia Joseph Biden vrea să pună capăt "cursei" impozitelor corporative pe plan mondial prin colaborarea cu alte ţări din cadrul Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente G20 pentru un acord asupra unei cote minime de impozitare la nivel mondial.

Advertisement

Planul lui Biden

"Împreună, putem utiliza un impozit minim global pentru a ne asigura că economia mondială înfloreşte pe o bază mai egală în domeniul corporaţiilor multinaţionale şi pentru stimularea inovaţiilor, a creşterii economice şi prosperităţii", a declarat Janet Yellen, potrivit publicaţiei „The Hill”, la un eveniment virtual organizat de Consiliul pentru Afaceri Globale din Chicago.

"Competitivitatea se referă mai mult la modul în care companiile care au sedii centrale în SUA se descurcă în raport cu alte companii în eforturile de fuziuni şi achiziţii la nivel mondial. Trebuie să ne asigurăm că guvernele au sisteme fiscale stabile care să genereze venituri suficiente pentru investiţii în bunuri publice esenţiale şi pentru a răspunde crizelor, trebuie să ne asigurăm că toţi cetăţenii asumă în mod corect povara finanţării guvernelor", a argumentat Janet Yellen.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a propus săptămâna trecută o serie de modificări fiscale în domeniul corporativ, care ar urma să genereze fonduri bugetare suplimentare de 2.250 miliarde de dolari în următorii 15 ani, pentru finanţarea investiţiilor în infrastructură, în drumuri, reţele digitale, vehicule electrice, case, precum şi contracararea modificărilor climatice şi dezvoltarea de noi tehnologii.

Conform planului, taxa corporativă în SUA ar urma să fie majorată de la 21% la 28%, iar impozitul minim pentru profiturile obţinute în străinătate de companiile americane ar urma să ajungă la cota de 21%. Administraţia de la Washington pregăteşte şi măsuri pentru a împiedica firmele să transfere sedii şi locuri de muncă în afara SUA.

În replică, criticii susţin că majorările de taxe vor face mediul de afaceri din SUA mai puţin competitiv pe plan internaţional.

Or până în 2017 acest impozit constituia 35%, iar pe timpul președintelui Trump, acesta a fost redus cu 14 puncte procentuale, până la 21%.

De notat că chiar în SUA, unele state au regimuri fiscale foarte legere, fiind incluse în lista paradisurilor fiscale.

În Republica Moldova, impozitul pe profitul companiilor este de 12%.



Oportunitati