Procuratura Generală pe urmele deputaților Şor

shadow
Duminică, 21.03.2021 07:08   3068
Deputații partidului Şor – Denis Ulanov și Petru Jardan ar putea fi reținuți, după ce procurorul general a cerut retragerea imunității parlamentare în cazul celor doi.

Parlamentul va supune votului imunitatea celor doi, marți, 23 martie. Deputați din diferite fracțiuni au declarat deja că vor ridica mâna pentru a-i deferi justiției pe Ulanov și Jardan. 

Ulanov implicat în furtul miliardului?

Acuzațiile sunt mai grave în cazul lui Denis Ulanov. „Procurorii au acumulat probe pertinente și concludente de implicare în frauda bancară, acțiunile lui fiind cercetate sub aspectul escrocheriei și spălării de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale”, se precizează în comunicatul Procuraturii Generale, la șapte ani de la frauda bancară. 

Denis Uianov califică acțiunile procurorilor drept o presiune politică. Acesta a declarat presei că cineva încearcă să submineze majoritatea parlamentară, astfel încât în ziua votării unui nou Guvern să nu poată fi adunate cele 51 de voturi. „Fără deputații care vor să-i rețină, dar și fără cei bolnavi de Covid nu știu dacă adunăm voturi suficiente”, a declarat parlamentarul fracțiunii Şor.

Trecutul lui Denis Ulanov

Denis Ulanov a fost unul dintre avocații lui Ilan Şor și asupra lui planează suspiciuni privind rolul jucat în schema de devalizare a Băncii de Economii, Băncii Socială și Unibank. Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon pretindea că Ulanov avea un rol organizațional. “El peste tot fugea cu documentele, lucra cu martorii, conducea firme, primea bani. Un rol foarte activ.

Advertisement

El, sub pretextul activității avocaționale, era participant activ al acestei bande”, declara Platon pe 16 iunie, într-o emisiune la TV8.  

Ulanov, însă, a fost de neatins în perioada guvernării lui Plahotniuc. Mai mult, în perioada în care guvernator al Băncii Naționale era Dorin Drăguțan, administratorii Băncii de Economii și Băncii Sociale au împuternicit prin contract cabinetul avocatului Denis Ulanov „să efectueze acțiuni și formalități juridice pentru încasarea datoriilor de la debitorii băncilor". Pentru serviciile acordate acesta încasa un onorariu de 7% din suma recuperată.

Dosarul Avia Invest și implicarea lui Petru Jardan

În cazul lui Petru Jardan, Procuratura Generală insistă pe acuzații mai vechi. Mold-Street.com a identificat aceleași elemente infracționale în comunicatul din 19 martie, dar și în comunicatul de presă din septembrie 2019. Atunci ca și acum se precizează că Petru Jardan „în perioada 2012-2014, atunci când deținea funcția de director interimar al Aeroportului Internațional Chișinău a comis abuz de serviciu, prin faptul că a creat condițiile necesare pentru concesionarea Aeroportului. Mai mult, pe când era membru al Grupului de lucru pentru elaborarea studiului de fezabilitate al acestui parteneriat public-privat, deputatul a acționat în interesul unui grup criminal organizat și a indicat condiții de concesionare în defavoarea statului. Aceasta a inclus și păstrarea taxei de modernizare de 9 euro per pasager la plecare pentru concesionar, dar și necesitatea selectării concesionarului prin concurs închis”.

Pe 19 martie, deputatul Petru Jardan a lipsit de la ședința parlamentului, declarând presei că așteaptă rezulatele testului Covid. Cât privește acuzațiile aduse, acesta se declară nevinovat și spune că este gata să se despartă de imunitatea parlamentară.

Petru Jardan a doua oară fără imunitate?

Ceea ce acum pare un triumf al justiției, este tras la indigo cu evenimentele din septembrie 2019. Atunci, procurorul general interimar a cerut Parlamentului ridicarea imunității pentru Vladimir Cebotari și Petru Jardan, ambii fiind acuzați de abuz de putere în procesul de concesionare a aeroportului. Majoritatea parlamentară i-a lăsat fără imunitate, doar că procurorii i-au lăsat în libertate. Atunci, deputații Şor s-au abținut de la vot. Acum, Vladimir Cebotari nu știe dacă este gata să le întoarcă datoria. „Dacă vom vedea că Procuratura are argumente rezonabile, sigur că vom vota și vom susține demersul procurorului general”, a declarat deputatul.

Legislația prevede că deputații nu pot fi reținuți, arestați decât dacă sunt prinși în flagrant săvârșind infracțiuni. La fel, aleșii poporului nu pot fi trimiși în judecată fără încuviințarea prealabilă a Parlamentului, după audierii în comisii și ședință plenară. Parlamentul decide asupra cererii procurorului general privind retragerea imunității cu votul secret al majorității deputaților aleși. 



Oportunitati