Privatizarea anului poate ajunge sub lupa procurorilor. APP: Totul a fost legal

shadow
Joi, 04.02.2021 05:34   2658
Privatizarea la finele anului trecut a unui teren de 1,5 hectare, de pe strada Vasile Lupu 28 din municipiul Chișinău, este contestată de Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS), care a depus o sesizare la Procuratura Generală.

E vorba de un teren, ce a fost cumpărat cu 69 de milioane lei, la pachet cu un alt teren alăturat de peste 5 hectare al Armatei Naționale privatizat, la un preț de 230 milioane lei, de compania Exfactor-Grup SRL (unic asociat - Vladimir Tonu). Aceasta a fost privatizarea anului 2020.

SPPS vrea ca terenul să fie reîntors

„Actuala conducere își dorește să elucideze toate circumstanțele în care acest lot a fost transmis în gestiune economică instituției în anul 2017, iar în anul 2020 a fost înstrăinat fără avizul Serviciului. Una din prioritățile actuale ale SPPS este să facă dreptate în acest caz și să reîntoarcă terenul. Totodată, scopul Serviciului este ca la acest capitol, și nu doar, banii alocați de stat să fie cheltuiți corect, în interesul cetățeanului”, se arată într-un comunicat al instituției.

SPPS susține că va oferi tot suportul necesar și va conlucra cu organele de drept pentru a stabili dacă au fost sau nu admise abuzuri de serviciu și dacă a fost cumva delapidat bugetul statului.

„Dacă cineva s-a îmbogățit ilegal de pe urma acestor tranzacții – să fie atras la răspundere conform legislației”, susține SPPS, care precizează că pe acest teren urmau să fie construite spații locative de serviciu pentru circa 100 de angajați ai instituției.

Advertisement

APP: Cineva a vrut să construiască blocuri pe terenul statului

Ghenadie Ţepordei, directorul Agenției Proprietății Publice, a precizat pentru Mold-Street.com că toată procedura a fost legală, sugerând că în spatele cererii SPPS ar sta anumite interese private.

„Au fost hotărâri de Guvern prin care s-a atabilit ca terenul să fie valorificat prin înstrăinarea lui, dar nu ca să permită unor subiecți de drept privat ca să construiască pe terenul proprietate publică, blocuri locative și să obțină foloase... Guvernul a decis ca pe terenurile proprietate publică să nu fie construite blocuri, iar terenurile care sunt destinate pentru construcție urmează a fi înstrăinate prin licitație „cu strigare” la prețuri de piață și, respectiv, la prețul cel mai mare oferit, și cumpărătorul să valorifice terenul. Dar nu cineva să obție cu titlu gratuit un teren ca să construiască blocuri locative”, a declarat șeful APP.

Potrivit lui Ţepordei, toată procedura a fost legală și transperantă, iar scopul (SPPS n.r.) lor a fost ca să facă un parteneriat public-privat, în care SPPS vine cu terenul, iar o întreprindere să construiască blocuri, iar în final apartamentele oricum nu sunt gratuite.

Fără parteneriate public-private la construcția de locuințe

„Considerăm că sesizarea lor este complet neîntemeiată. Or, dacă e să cităm Legea cu privire la parteneriatele publice-private, în domeniul construcțiilor nu poate fi instituit PPP, pentru că acesta presupune o activitate în comun: statul vine cu activele sale, iar privatul - cu altele, se face o activitate în comun, se obțin beneficii și la încetarea PPP, partenerul privat urmează să restituie activele statului înapoi. În cazul blocurilor locative sau al PPP în construcții, ele absolut nu se încadrează, pentru că acolo beneficiile le încasează doar privatul, constructorul și, respectiv, la încetarea PPP acesta nu mai are ce restitui, pentru că terenul este deja construit cu blocuri locative, iar apartamentele - vândute la persoane”, a afirmat Ghenadie Ţepordei.

Şeful APP a mai spus că SPPS a fost informată și i s-a cerut aviz, care nu a fost unul favorabil. Decizia finală a fost a Guvernului.

Totodată, Ţepordei a mai precizat că în 2020, nu a fost acceptat niciun proiect de PPP de construcție pe terenurile statului.



Oportunitati