Șase ani a durat construcția unui segment din drumul național Chișinău – Ungheni – Sculeni

shadow
Marţi, 12.01.2021 11:26   3272
Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) anunță că în anul 2020 au fost date în exploatare cinci sectoare de drum cu o lungime totală de 89,3 kilometri, construite din împrumuturi externe.

Deși pare un real succes, construcția unora dintre aceste segmente a durat și șase ani, de 2-3 ori mai mult decât s-a planificat.

Lucrări finalizate la șase ani de la startul acestora

Astfel, la începutul lunii octombrie 2020 au fost dați în exploatare 44,2 km ai drumului național R1, ce traversează orașul Călărași, satul Bahmut și comuna Sipoteni din raionul Călărași, Rassvet și orașul Bucovăț din raionul Strășeni.

Construcția tronsonului cu o valoare de peste 27 milioane de euro, alocați din sursele Băncii Europene de Investiții a fost inițiată încă în iulie 2014 și urma să fie finalizată, conform contractului, în iulie 2016 de firma cehă OHL ZS.

Advertisement

Lucrările au întârziat din varii motive: de la bariere administrative, caiet de sarcini cu erori la litigii în instanțe. În consecință, termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit de câteva ori.

Drumuri reparate pe banii Băncii Mondiale

Potrivit ASD, la mijlocul lunii decembrie 2020 a avut loc și recepția lucrărilor cu darea în exploatare a două segmente, parte a Coridorului 11, cu o valoare totală de peste 163 milioane de lei, alocați din mijloacele acordate de către Banca Mondială.

Primul segment cu o lungime de 8,9 km al Coridorului trece prin localitățile Izbiște, Cruglic și Ohrincea din raionul Criuleni.

Al doilea segment cu o lungime de circa 19 km traversează localitățile Miclești, Ișnovăț, Hîrtopul Mare din raionul Criuleni și Peresecina din Raionul Orhei.

Tot la sfârșitul lunii decembrie, o dată cu semnarea actelor de recepție, au fost date în exploatare și două tronsoane cu o lungime totală de 17,5 km din cadrul Coridorului 13.

Primul tronson conectează localitățile Milești, Bălănești, Pădureni și comuna Seliște din raionul Nisporeni, al doilea tronson traversând localitatea Seliște din raionul Nisporeni.

Proiectul a costat peste 144 milioane de lei, fiind finanțat tot din împrumutul acordat de Banca Mondială.



Oportunitati