Președintele Asociației Băncilor din Moldova a preluat alte 7,6% din capitalul Fincombank

shadow
Marţi, 05.01.2021 05:46   3204
Nicolae Dorin, unul dintre fondatorii Mobiasbancă, iar în ultimii 5 ani - președinte al Asociației Băncilor din Moldova (ABM), a mai preluat un pachet de 7,6% din acțiunile Fincombank.

Tranzacția a avut loc la finele anului trecut, dar despre prețul de vânzare-cumpărare banca nu anunță nimic. În acea perioadă acțiunile Fincombank erau tranzacționate la Bursa de Valori a Moldovei la un preț de 83,75 lei.

Bancherul a plătit mai puțin jumătate de milion de dolari 

În consecință, pentru un astfel de pachet de acțiuni bancherul a plătit mai puțin de 8,4 milioane de lei, ceea ce constituie aproximativ jumătate de milion de dolari. 

Advertisement

 

După aceste tranzacții Nicolae Dorin a ajuns să dețină 20,63% din capitalul Fincombank, fiind astfel principalul acționar al acestei instituții bancare.

Anterior, în aprilie 2020, el a preluat pachetul de 13,03% din capitalul  Fincombank, deținut anterior de fondul american Western Nis Епtеrprisе Fuпd (WNISEF), pentru un preț de circa 20,57 milioane lei sau circa 1,16 milioane de dolari, conform datelor Bursei de Valori a Moldovei.

Cine este Nicolae Dorin

Menționăm că Nicolae Dorin este unul dintre fondatorii Mobiasbancă, iar până în vara anului 2007 a fost și Președintele Consiliului de Administrație al băncii.

După preluarea controlului Mobiasbancă de către Groupe Societe Generale din Franța, Dorin a devenit vicepreședinte al băncii, fiind concomitent și  vicepreședinte al ABM.

În mai 2015 a fost ales președinte al Asociației Băncilor din Moldova, înlocuindu-l pe Leonid Talmaci, primul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei.

Capitalul social al Fincombank este de 131,54 milioane lei și este împărțit în 1.315.442 acțiuni ordinare. Alte 117.653 acțiuni emise sunt de trezorerie. În anul 2019 Fincombank a înregistrat un profit de aproape 77 milioane lei, în creștere cu 40% față de anul 2018.

În afară de Nicolae Dorin, cote mari dețineau la finele anului trecut fostul președinte al Fincombank Victor Hvorostovschii - 9,33%, Continent SRL - 9,78%, Dumitru Tatar - 5,67% și Serghei Socolov - 4,88%.



Oportunitati