Televiziunea Centrală, afiliată lui Ilan Șor, devine TV6 și va emite pe toată țara

shadow
Joi, 24.12.2020 05:36   4251
Consiliul Audiovizualului (CA) a aprobat, în cadrul ședinței din 23 decembrie, cererea de reperfectare a licenței de emisie eliberată companiei Media Resurse SRL pentru postul Televiziunea Centrală din Orhei, prin schimbarea denumirii în TV6.

Anterior, până în septembrie 2018, timp de peste un deceniu postul a purtat denumirea EuroTV.

Drept de a emite în format digital pe 76% din teritoriul țării

În aceeași ședință, autoritatea de reglementare în domeniul audiovizualului a desfășurat bilanțul Concursului pentru suplinirea capacității rămase disponibile (2 sloturi) a Multiplexului A.

La concurs a fost depus un singur dosar de participare: Media Resurse SRL, pentru postul Televiziunea Centrală (extinderea ariei de emisie), care a fost declarat învingător, prin includerea, în licența de emisie, a dreptului de difuzare a serviciului de programe prin Multiplexul A (1 slot).

Astfel, canalul obține dreptul de a emite în format digital pe o arie de acoperire de 76% din teritoriul Republicii Moldova și cu acces la 85% din populația țării. 

Potrivit companiei Radiocomunicații, în prezent, în Multiplexul digital A emit 12 posturi de televiziune.

Advertisement

Utilizarea unui slot în multiplex costă circa 6.000 de euro lunar, sau aproximativ 72.000 de euro anual.

O televiziune cu pierderi enorme

Televiziunea Centrală este deținută de compania Media Resurse SRL, fondată în septembrie 2014 și care are un capital social de doar 500 lei și datorii de peste 25.000 lei la Bugetul asigurărilor sociale de stat.

Compania a avut în anul 2019 venituri de doar 4,1 milioane lei, în timp ce pierderile au fost de două ori și ceva mai mari - de 9,36 milioane lei.

În 2018 rezultatele financiare au fost și mai dezastruoase: la venituri de circa 420.000 lei, pierderile au fost de 13 ori mai mari - 5,63 milioane lei.

Media Resurse SRL are ca asociat firma Klassika Media SRL aflată în procedură de insolvență și al cărei beneficiar este Irina Țvic, fiica Ritei Țvic, decedată la începutul acestui an, dar care încă figurează ca unic asociat.

Oficial firma nu a avut în ultimii 2 ani nici-un venit, doar pierderi de câteva zeci de mii de lei, un singur angajat și datorii de peste 58.000 de lei la bugetul de stat 

La ambele companii administrator este jurnalistul Dumitru Chitoroagă, care la alegerile parlamentare din februarie 2019 a candidat din partea Partidului Şor.

Potrivit media-azi, planul de afaceri al Televiziunii Centrale, pentru extinderea acoperirii de emisie prin sistemul multiplex digital terestru prin cumpărarea echipamentului tehnic și alte acțiuni televiziunea estimează cheltuieli de circa patru milioane de lei.

Prețul mediu pentru publicitate la acest post TV este de 50 de euro pentru un minut, iar în cadrul lui sunt angajate 62 de persoane. Rapoartele de monitorizare a postului de televiziune arată, că prin politica editorială și informațiile difuzate la ecran este favorizat politicianul Ilan Șor, scrie media-azi.



Oportunitati