Un fost deputat democrat riscă confiscarea parțială a averii

shadow
Luni, 07.12.2020 17:41   2034
Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare pe numele lui Nae-Simion Pleșca, fost deputat din Parlamentul Republicii Moldova, care a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale.

"În cadrul controlului averii, inspectorul de integritate a stabilit existența diferenței substanțiale între averea dobândită și veniturile obținute de fostul deputat și membrii familiei sale în mărime de 831.732 de lei", susține ANI.

Suspectat de îmbogățire ilicită

Potrivit materialelor din dosar, fostul deputat împreună cu soția au încasat venituri în sumă totală de aproximativ 1,63 milioane lei, bani obținuți din extrageri financiare din conturi bancare, dintr-o rambursare a unui împrumut acordat propriului SRL, transferuri bănești internaționale și depozite bancare.

Totuși, în perioada vizată, fostul deputat împreună cu familia sa au înregistrat mai multe cheltuieli decât venituri, în cuantum de circa 2,46 milioane lei.

Cheltuielile au fost deduse de către inspectorul de integritate din operațiunile efectuate de subiect – alimentare cu numerar pe conturile bancare, deschiderea unor depozite bancare, acordarea unui împrumut de aproximativ 1,82 milioane lei aceluiași SRL, precum și transferuri internaționale efectuate de către cei doi soți, susține ANI.

Advertisement

Ca urmare a celor constatate, inspectorul de integritate a transmis spre examinare cauza dată în instanța de judecată competentă pentru dispunerea confiscării averii nejustificate de 831.732 de lei, iar către Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost remis un denunț pe aspectul îmbogățirii ilicite a fostului deputat.

Totodată, inspectorul de integritate a solicitat Serviciului Fiscal de Stat să realizeze un control pe numele subiectului și soției sale, dar și asupra SRL-ului deținut de către familie.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, fostul parlamentar riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de deputat pe un termen de 3 ani, urmând să fie înscris în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Fostul deputat a fost atenționat de către ANI să depună repetat declarațiile de avere și interese personale din perioada vizată în formă rectificată. Totodată, el este în drept să conteste actul emis de ANI. 

Deputat PLDM, apoi PDM

Menționăm că Nae-Simion Pleșca a fost deputat în două parlamente: noiembrie 2010 - noiembrie 2014 și noiembrie 2014 - februarie 2019.

De fiecare dată a intrat pe listele Partidului Liberal-Democrat din Moldova, fiind membru al fracțiunii PLDM (2010–2014, 2015–2016) și deputat neafiliat (2016–2017). După votul acordat investirii Guvernului Filip a fost exclus din partid, iar în aprilie 2017 a aderat la fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat din Moldova. 

La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 a candidat din partea PDM în circumscripția uninominală nr.30, mun.Chișinău, dar a pierdut competiția.



Oportunitati