Sechestru pe 11 milioane lei ale companiei de pază Argus-S, controlată de Plahotniuc

shadow
Joi, 19.11.2020 09:39   837
Procuratura Anticorupție anunţă că a reușit să aplice sechestru pe mijloace financiare în sumă de 11,31 milioane lei, deținute de SRL Argus-S în Victoriabank şi care urmau a fi transferate către conturile unei companii nerezidente din Turcia.

"Astfel, în cadrul dosarului vizând Frauda Bancară, Procuratura Anticorupție de comun cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor au stabilit că, pe 9 noiembrie 2020, SRL Argus-S a inițiat 2 transferuri în sumă totală de 660.166,12 USD către compania nerezidentă OTIV PRIME SERVICES BV, pe un cont bancar deschis în Turcia.

Precizăm că, ultima dată, fostul lider PDM a fost localizat anume în Republica Turcia.

Având în vedere că societățile comerciale nominalizate sunt încorporate în compania nerezidentă OTIV PRIME HOLDING BV, a cărei beneficiar efectiv este cetățeanul Vladimir Plahotniuc, procurorii le-au blocat tranzacțiile, solicitând aplicarea sechestrului în scopul unei eventuale confiscări speciale pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune", potrivit comunicatului Procuraturii.

Advertisement

Amintim că, pe 18 mai 2020, Procuratura a emis ordonanța de punere sub învinuire și completarea acuzării în privința fostului lider PDM, incriminându-i comiterea infracțiunilor de ”creare și conducere unei organizații criminale”, ”escrocherie” și ”spălarea banilor în proporții deosebit de mari”.

Urmărirea penală este în curs de desfășurare, fiind întreprinse toate acțiunile pentru identificarea și sechestrarea bunurilor infracționale și, respectiv, recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune.

OTIV Prime Holding este un holding din Țările de Jos, care înglobează mai multe companii controlate direct sau prin intermediul altor persoane de fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc. Din acest holding mai fac sau au făcut parte: OTIV Prime Financial, OTIV Prime Real Estate, OTIV Prime Services, OTIV Prime Hospitality și OTIV Prime Media.

De exemplu, compania OTIV Prime Financial și-a schimbat denumirea în Generashion Financial BV în momentul în care în 2011 a preluat 26.75% din acțiunile Victoriabank.



Oportunitati