Până în anul 2023, datoria de stat va creşte de două ori şi va trece de 105 miliarde lei

shadow
Joi, 29.10.2020 08:49   336
Creșterea datoriei de stat interne şi externe se va accentua în următorii 2-3 ani, potrivit Cadrului bugetar pe termen mediu 2021-2023 (CBTM), aprobat de Guvernul Chicu.

Potrivit documentului, creșterea datoriei de stat se accentuează ca urmare a crizei pandemice, care a determinat "accentuarea necesității de finanțare a bugetului."

Datoria de stat se va dubla şi va trece de 105 miliarde lei

"Astfel, în șapte luni ale anului curent au fost înregistrate intrări de surse externe de finanțare în sumă de 331,8 mil. dolari SUA, față de 149,1 mil. dolari SUA la sfârșitul anului precedent, precum și emisiuni nete din plasarea VMS pe piața internă în sumă de 3,5 mld lei, față de 0,4 mld lei la sfârșitul anului precedent", se precizează în CBTM.

Ministerul Finanţelor estimează că până la finele acestui an, ca urmare a efectelor generate de răspândirea pandemiei COVID-19, ponderea datoriei de stat în PIB va fi de 36,6%, cu 11,6 puncte procentuale mai mult decât era la finele anului 2019. 

În cifre reale asta semnifică o creştere cu circa 22,6 miliarde lei: de la 52,5 miliarde lei, la 75,16 miliarde lei. 

Totodată, până în anul 2023, datoria de stat se va dubla şi va trece de 105 miliarde lei, estimează Ministerul Finanţelor.  

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 32%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Comerț extern și datoriile   Gestionarea banilor publici   Relații internaționale  

Advertisement

Oportunitati