Două medicamente esenţiale pentru tratamentul COVID-19 vor ajunge în spitalele din Moldova

shadow
Luni, 26.10.2020 08:43   863
În urma unei licitaţii publice, două medicamente: Remdesivir și Tocilizumab, utilizate în lume în tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, vor fi livrate mai multor spitale din ţară.

Astfel, au fost achiziţionate 7.000 de flacoane de Remdesivir, cu denumirea comercială Covifor, şi 2.000 de flacoane de Actemra (Tocilizumab).

Cine este furnizorul

Preţul unui flacon de Remdesivir va fi mai mic de 20 de dolari (fără TVA), în timp ce în alte state trece de 100 de dolari şi ajunge şi la 400 de dolari. 

Furnizor va fi compania Dita EstFarm SRL, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa farmaceutică.

Iurie Chirtoacă, directorul Dita EstFarm, a declarat pentru Mold-Street.com că a fost personal la producătorul Hetero Labs Limited din India, pentru a negocia un preţ cât mai redus pentru acest preparat ce va utilizat la tratamentul pacienţilor din Moldova.

Menţionăm că medicamentul antiviral a revenit în atenția publică la începutul lunii iulie, atunci când SUA au anunțat că vor cumpăra aproape toate stocurile existente de acest medicament.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Protecția consumatorilor   Achiziții publice și licitații  

Advertisement

Oportunitati