Când vor veni milioanele de la FMI. O echipă de experți ai Fondului va colecta informații

shadow
Vineri, 16.10.2020 12:56   792
În perioada 19-27 octombrie 2020, echipa de experți a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, va purta discuții cu autoritățile Republicii Moldova la distanță, din sediul FMI la Washington.

Potrivit unui comunicat al reprezentanței FMI, scopul misiunii este de a realiza exercițiul regulat de colectare a informației privind evoluțiile economice recente.

Totodată și de a se informa referitor la implementarea angajamentelor asumate în contextul programului agreat cu autoritățile la nivel de experți, care urmează a fi susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF), precum și a discuta politicile promovate de autorități în vederea menținerii stabilității macroeconomice și bugetare, inclusiv în contextul bugetului pentru anul 2021.

Advertisement

De notat că, în luna iulie 2020, misiunea FMI și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți privind programul de reforme economice care va fi susținut printr-un acord pe trei ani, finanțat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) și Mecanismului de finanțare extinsă (EFF).

Acesta prevede că Republica Moldova poate obține în următorii trei ani credite de circa 558 milioane de dolari de la FMI.

Autoritățile au sperat că noul Program cu FMI va putea fi aprobat de conducerea Fondului, deja la mijlocul lunii septembrie, dar din motive neclare acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă Guvernul și Parlamentul au coordonat parametrii reevaluați din proiectele de rectificare a bugetului de stat și a BASS.

La mijloc ar putea fi atât dosarul Victoriabank, cât și alegerile prezidențiale, dar și unele acțiuni și măsuri populiste ale autorităților. 



Oportunitati