Un partid a rămas fără cont bancar. Cum explică BNM decizia unei bănci de a închide contul

shadow
Joi, 08.10.2020 07:47   744
Partidul Politic „ȘOR” susține că închiderea conturilor bancare este o conspirație din partea autorităților, care are drept scop să împiedice activitatea formațiunii, dar și a candidatului în campania electorală pentru președinție, a declarat marți, 6 octombrie, deputatul Denis Ulanov. Banca Național spune că instituțiile financiare sunt obligate să aplice măsuri de precauție față de unii clienți.

Acesta, împreună cu juristul Dumitru Cazac, au acuzat Victoriabank că ar fi închis unilateral conturile partidului, în timp ce alte bănci nu vor să încheie contract cu formațiunea.

Ameninţări şi acuzaţii

Pe de altă parte, documente publicate de partid arată că banca a adresat formațiunii, încă pe 9 iunie 2020, un preaviz de denunțare unilaterală începând cu 12 august 2020 а tuturor сопtrасtеlоr încheiate.

Între timp și liderul partidului, Ilan Șor, condamnat la 7 ani și 6 luni închisoare, a acuzat Banca Națională de încalcarea legii și că ar îndeplini o comandă politică, blocând deschiderea unui cont electoral formațiunii. Totodată, el a amenințat că va solicita demiterea conducerii BNM.

Amintim că "jertfe" ale noilor reglementări sunt şi o serie de companii afiliate unor partide sau lideri politici, inclusiv cele ale fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, iar aplicarea acestora a început abia la finele anului 2019.  

Băncile sunt obligate să aplice măsuri de precauție în relațiile cu clienții 

Ca urmare a acuzaţiilor emise de această formaţiune politică, Banca Națională susţine că este inadmisibil ca politicienii să recurgă la tentative de a implica banca centrală în scopuri electorale. 

"Orice acțiune a BNM se bazează pe legislație, asigurând supravegherea prudențială a băncilor în scopul protejării intereselor deponenților și al menținerii stabilității și viabilității sistemului bancar din Republica Moldova. 

Conform legii, băncile „trebuie să își organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase” (art.36 alin.(4) al Legii nr.202/2017 privind activitatea băncilor).

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Infracțiuni economice   Sistemul bancar și asigurările   Corupția  

Advertisement

Oportunitati