Decizie-surpriză în China: renunțarea totală la carburanți fosili în favoarea energiei curate

shadow
Sâmbătă, 03.10.2020 07:42   708
Președintele chinez Xi Jinping a făcut, la finele lui septembrie 2020, o promisiune neașteptată, potrivit căreia China intenționează să devină total neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2060.

Acesta este un plan foarte ambițios și fără precedent, dacă luăm în considerație faptul că Republica Populară Chineză consumă în prezent mai mult combustibil fosil decât orice altă țară pe glob, iar la capitolul cărbune chinezii ard mai mult decât toate celelalte țări împreună, comunică Bloomberg News

Din punct de vedere tehnic, acest plan este realizabil și poate contribui substanțial la cauza de combatere a schimbărilor climatice, cu condiția că promisiunea asumată va fi onorată.

Deși liderul de la Beijing nu a intrat în detalii cum anume va fi materializat acest plan de 40 de ani, el a dat asigurări că China va întreprinde acțiuni ”mai viguroase” pentru a atinge obiectivele Acordului de la Paris privind Schimbările Climatice, semnat de majoritatea statelor lumii în anul 2015. 

Locuitori dintr-o urbă chineză practică gimnastica tradițională în orele dimineții.

Advertisement

Foto: Newsweek.com

În prezent China generează 85% din energia necesară anume din resurse tradiționale deja - gaz, cărbune, petrol - astfel încât mulți experți pun la îndoială că tranziția va fi încheiată în termen și cu succes. Pe de altă parte, sunt și voci care au încredere că China va reuși. 

”Dacă există vreo țară care ar putea șă ajungă la scopul propus, aceasta este anume China”, a declarat Gavin Thompson, vicepreședintele diviziei Asia-Pacific a firmei de consultanță Wood Mackenzie Ltd, citat de Bloomberg.

”Nimeni nu a mai făcut acest lucru până acum. Cu cât este mai variat coșul de resurse utilizate, cu atât este mai îndelungată tranziția. Este o provocare cu adevărat monumentală”, a comentat această decizie analistul economic al agenției de cercetare Bernstein Research, Neil Beveridge. 

Gest disperat

China a fost dur criticată în repetate rânduri, mai ales de țările Uniunii Europene, pentru lipsa unui control efectiv asupra degajării în atmosferă a gazelor care provoacă efectul de seră și poluează grav atmosfera. 

Schimbarea radicală a cursului politicii energetice este un motiv de speculă pentru mass media occidentală, care însă a notat că orașele chineze sunt atât de poluate, încât ”om cu om nu se vede ziua în amiaza mare”.

Este vorba despre degradarea sănătății publice generale și perturbarea afacerilor în metropole, care încetinesc creșterea economică, deci la mijloc este disperarea și nu un gest de bunăvoință, notează o serie de ziare britanice și americane.

Nu este clar deocamdată care va fi reacția piețelor la acest anunț, deși unii analiști deja prognozează un nou val de reducere a prețurilor la carburanți.



Oportunitati