UPDATE Ministerul Sănătății a anulat achiziția de teste, ventilatoare și alte consumabile

shadow
Joi, 10.09.2020 06:10   2733
Achizițiile a peste 100.000 teste pentru diagnosticarea infecției COVID-19, dar și de ventilatoare, anunțate în iulie 2020 au fost anulate din motive necunoscute de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Asta în condițiile în care banii vin de la Banca Mondială și procedurile ar urma să fie transparente.

UPDATE 14:30 După aparția articolului, Cristina Stratulat, consiliera ministrei Sănătății a venit cu o reacție în care confirmă anularea achiziției de ventilatoare (250 de bucăți) dar precizează că aceasta s-a făcut "pentru revizuirea unor parametri tehnici indinspensabili pentru tratamentul pacienților cu forme grave de Covid-19." 

Reagenți sau teste?

"A fost lansată o noua achiziție, cu termenul limită de depunere a ofertelor de 30 septembrie", potrivit Cristinei Stratulat.

Cât despre achiziția a 100.000 teste în cadrul proiectului BM, ea a precizat că "astăzi urmează să fie selectată compania câștigătoare".

Totodată ea a susține că achiziția de teste nu a fost anulată, iar informația prezentată de Mold-street.com este învechită, fiind vorba de anularea unei proceduri de achiziție de teste inițiate în luna iunie.

În plus reprezentanții Unității de implementare a Proiectului Răspuns de urgență la COVID-19, au spus că ulterior în loc de teste, în documentele de achiziții a fost însă indicat reagenți, care ar fi practic același lucru.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Infracțiuni economice   Achiziții publice și licitații  

Advertisement

Oportunitati