Oligarhul rus ce exploata ruşi şi moldoveni în Elveția a fost condamnat

shadow
Duminică, 06.09.2020 10:18   2278
Rishat Safin, un multimilionar rus care și-a făcut avere în industria petrolieră, a fost condamnat recent la Geneva, fiind găsit vinovat că a exploatat ani de zile lucrători din spaţiul postsovietic.

Potrivit Gotham City, milionarul rus a cumpărat în 2005 în Vésenaz, Elveția, o vilă splendidă cu vedere la Lacul Geneva, pentru care a plătit 20 de milioane de franci elvețieni.

Îngrijitori pentru vilă şi copii, aduşi ilegal

"Suma nu este disproporționată pentru oligarhul rus, fratele lui Ralif Safin, fost vicepreședinte al companiei petroliere Lukoil, care aparent conducea o sucursală a Lukoil și a fondat și compania de gaze Artoil. Activele sale se ridică la câteva sute de milioane și, alegând să se stabilească în Elveția, în ciuda discreției sale, intră în clasamentul celor „300 cei mai bogați din Confederația Elveţiană, întocmit de săptămânalul economic Bilan", potrivit publicaţiei.

Cu aproape 600 de metri pătrați de spațiu de locuit și peste 10.000 de metri pătrați de teren, Rishat Safin nu se putea ocupa singur de noua sa casă. Aşa că a început a angaja personal din Rusia, dar şi din alte state postsovietice. 

"Sarcinile lor erau diferite: curățarea casei, îngrijirea celei mai mici fiice a rusului, pregătirea grișului preferat al proprietarului, lustruirea tacâmurilor ... Dar există o problemă: condițiile de muncă sunt deosebit de dure. Săptămânile de lucru durează între 70 și 89 de ore, salariul este mai mic decât salariul minim din categorie și, în plus, trebuia să înduri şi agresiunea mamei lui Rishat Safin", potrivit Gotham City.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Infracțiuni economice   Piața muncii  

Advertisement

Oportunitati