Pandemia a dus și la tergiversarea începerii reabilitării drumului Hîncești - Giurgiulești

shadow
Joi, 20.08.2020 07:30   1293
Au trecut șase luni de la semnarea contractului dintre Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) și compania OZKA Insaat AȘ din Turcia pentru reabilitare a două segmente a drumului R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești, cu o lungime totală de 83 kilometri, dar lucrările așa și nu au început.

Astfel antreprenorul se află de abia în faza de mobilizare, "dar a dat asigurări că întreprinde toate măsurile necesare, astfel încât spre sfârșitul lunii august să livreze primele utilaje pe șantier, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă să facă și stocuri de materiale", susține ASD. 

Pandemia este de vină

De vină este pandemia de Covid-19, care a dus la tergiversarea mobilizării celor de la OZKA Insaat AȘ.

Administrația de Stat a Drumurilor susține că va depune eforturile necesare și va oferi suport continuu pentru ca reabilitarea sectorului de drum R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești să decurgă fără întârzieri.

Amintim că OZKA Insaat AȘ din Turcia a câștigat licitația repetată anunțată încă la mijlocul anului 2019, cu cea mai bună ofertă la capitolul preț, valoarea lucrărilor propusă fiind de circa 58,6 milioane de euro, adică peste 1,1 miliarde de lei.

Advertisement

La concurs au participat circa 20 de companii sau grupuri de companii din Turcia, Kazahstan, Rusia, Ucraina, Belarus, Qatar, China, Bulgaria și Italia, iar cea mai scumpă ofertă a fost de peste 100 milioane euro.

Lucrări finanțate de BERD

Lucrările de reabilitare sunt finanțate de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Conform condițiilor puse de contractant, lucrările pot dura 915 zile și prevăd reabilitarea concomitentă a două segmente a drumului național cu lungimea de 83 de kilometri.

Se prevede reconstrucția pavajului rutier, demolări și construcția de stâlpi, construcția instalațiilor de scurgere, relocarea liniilor de utilități etc. Se preconizează că lucrările de reabilitare urmează alinierea drumurilor existente, cu excepția cazurilor când e nevoie de a îmbunătăți caracteristicile geometrice, pentru a elimina pericolele de siguranță sau pentru a evita zonele supuse eroziunii severe a solului.

Cine va reabilita drumul

OZKA Insaat este o companie de construcții care a fost fondată în 1998 și în prezent are 350 de angajați (2020). Acționarul principal este Naim Özkazanç, care este și președinte de onoare al companiei.

Menționăm că drumul urma să fie deja reabilitat de o companie din Italia. E vorba de Serenissima Costruzioni S.P.A. în asociere cu PST Group din Italia, care au câștigat în iunie 2016 contractul, oferind cel mai mic preț - circa 53 de milioane de euro.

Italienii, care mai câștigaseră și contractul de reabilitare a drumului Soroca-Arionești, nu au mai apucat să facă careva lucrări, pentru că în primăvara anului 2017 au intrat în insolvență și în plus au ajuns obiectul unei anchete penale în Italia.



Oportunitati