Cine a câștigat contractul pentru livrarea a 100.000 de teste pentru depistarea Covid-19

shadow
Vineri, 24.07.2020 09:41   2380
Medeferent Grup SRL, o companie din satul Ruseni, raionul Anenii Noi, deținută de Grigoriy Groysman, cetățean american, originar din Republica Moldova, va livra instituțiilor medicale 100 de mii de teste pentru identificarea persoanelor infectate cu SARS-CoV-2.

Potrivit unei anchete RISE Moldova, contractul nu a fost câștigat prin licitație publică, ci prin procedura RFQ (Request for Quotations), adică solicitare directă de oferte, pe care Ministerul Sănătății le-a cerut de la șapte companii.

Bani de la Banca Mondială

Banii, circa un milion de euro, provin dintr-un împrumut total de 52,9 milioane de euro oferit Republicii Moldova de Asociația Internațională pentru Dezvoltare, parte a Băncii Mondiale, pentru a răspunde la provocările pandemiei de COVID-19.

Doar că, reieșind din urgența situației, finanțarea trebuie să fie utilizată rapid, astfel încât bunurile și serviciile să fie furnizate în timp util pentru acțiuni efective de atenuare a crizei, se menționează într-un răspuns oferit pentru RISE, de Boris Ciobanu, External Affairs Officer la Oficiul din Moldova al BM.

"Prioritate se oferă procedurilor raționalizate și simple, precum și procedurilor care asigură furnizarea rapidă, așa cum sunt Selecția directă, Solicitarea de oferte și altele", a declarat Boris Ciobanu. 

Potrivit RISE, autoritățile puteau selecta direct furnizorul – cum s-a întâmplat în martie, la achiziția a 80 de mii de teste de la compania unui miliardar chinez, sau prin solicitarea de oferte – cum a procedat în acest caz MSMPS.

Advertisement

Preț de două ori mai mic decât în aprilie

După evaluarea ofertelor, luând în considerare corespunderea cu specificațiile tehnice, termenul de livrare și prețul, câștigătoare a fost desemnată Medeferent Grup SRL.

Valoarea totală a contractului constituie 19,075 milioane de lei și include trei poziții: trusă pentru detectarea virusului SARS-CoV-2, trusă de izolare și trusă de prelevare cu mediu de transport viral.

Prețul unui set, care include toate cele trei poziții, este de 190,75 lei, iar a testului propriu-zis – de 151,25 lei. Astfel, prețul este de două ori mai mic decât cel plătit de Guvern, în aprilie, pentru testele de la BGI Health (HK) Co, Ltd din Hong Kong.

Trei producători pentru un set

Setul pe care compania Medeferent Grup deja a început să-l livreze pe 20 iulie, are producători din țări diferite:

- trusa pentru detectarea virusului SARS-CoV-2 este fabricată de compania CerTest Biotec din Spania;

- trusa de izolare – de Institutul de cercetare în domeniul epidemiologiei al Rospotrebnadzor din Federația Rusă, dar furnizor este Helicon Company OOO din Moscova;

- trusa de prelevare cu mediu de transport viral – de compania Merlin Biomedical (Xiamen) Co., Ltd., amplasată în National Biomedical Industrial Zone din orașul Xiamen din sud-estul Chinei.

Alexia Caisîn, directorul Medeferent Grup, a explicat achiziția truselor de la diverși producători prin faptul că puțini dintre ei oferă toate trei componente, dar și prin faptul că așa s-a putut negocia un preț mai bun.

De altfel, Medeferent nu este la prima relație de afaceri cu statul pe acest segment. În martie, aceasta mai obținuse un contract ce prevedea livrarea ANSP a 5.760 de teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2. Valoarea contractului a fost de 1,72 milioane lei, respectiv, costul unui test a fost de aproximativ 300 de lei. 



Oportunitati