Dosarul privind neplata taxei de stat în cazul a sute de decizii de judecată: Olga Punga, eliberată

shadow
Vineri, 26.06.2020 10:42   305
Judecătoria Hâncești a admis, în seara zilei de joi, 25 iunie, demersul Procurorului General, Alexandr Stoianoglo și a dispus suspendarea imediată a executării pedepsei în privința Olgăi Punga – figuranta unuia dintre cele 38 de dosare politice.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale acest lucru s-a întâmplat în contextul procedurii de revizuire a dosarului penal, în baza căruia, în anul 2018, aceasta a fost condamnată la 8 ani și 6 luni închisoare pentru fapte cu încadrare juridică mult prea gravă.

Omisiuni grave ce au fost admise în cadrul procedurilor judiciare 

"Circumstanțele noi descoperite în cadrul procedurii de revizuire urmează a fi examinate prin coroborare cu probele anterior acumulate, în cadrul unui proces judiciar transparent, cu respectarea tuturor garanțiilor inerente unui proces echitabil - omisiuni grave ce au fost admise în cadrul procedurilor judiciare anterioare ce-o vizau pe Olga Punga", susține procuratura.

În funcție de soluția instanței ca urmare a revizuirii respectivului dosar, Procuratura va decide asupra răspunderii juridice a procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție, care au gestionat această cauză penală.

Pe 3 ianuarie 2018 Judecătoria Buiucani a condamnat-o pe Olga Punga la opt ani și jumătate de închisoare.

Advertisement

Ulterior, la 10 iulie 2018 Curtea de Apel a recalificat acuzația și a condamnat-o la 2,5 ani de închisoare pentru abuz de serviciu.

Curtea Supremă de Justiție a anulat însă decizia CA și a confirmat decizia instanței primare, condamnând-o pe Olga Punga la opt ani și jumătate de detenție. Olga Punga a fost acuzată de escrocherie în proporții deosebit de mari în componența unei grupări criminale. Potrivit soțului acesteia, dosarul ar fi fost intentat după ce ar fi refuzat să depună mărturii împotriva fostului deputat și om de afaceri, Veaceslav Platon. 

Cum funcționa schema cu neplata taxei de stat

De notat că, deși procurorii susțineau în cadrul procesului că era vorba de un „grup criminal organizat condus de către Platon Elena, la indicația și coordonarea acțiunilor criminale de către organizatorul și conducătorul organizației criminale Platon Veaceslav - acționarul majoritar al Moldindconbank ..., în participație cu avocatul Dorogoi Ion, care acorda servicii juridice instituției financiare nominalizate prin intermediul întreprinderii SRL LEGALTRIUMF”, nici una dintre aceste persoane nu a fost condamnată în acest dosar.

Din deciziile instanțelor doar pe acest caz, rezultă că anii 2013-2016, în circa 300 de procese cu implicarea Moldindconbank a fost evitată plata taxei de stat, iar prejudiciul calculat de procurori a fost de peste 4 milioane de lei. Amploarea schemei a fost mai mare, în ea fiind atrase firme juridice, companii etc.

Schema era simplă. În cazurile când banca figura în calitate de reclamant în cauze civile, la dosar se anexau dispoziții de plată a taxei de stat, fără ca plata să fie făcută efectiv. Adică erau dispoziții de plată fictive.

Un control efectuat în mai 2016, de Direcția control intern a Moldindconbank, ca urmare a unei solicitări a Băncii Naționale a Moldovei „privitor la modalitatea de achitare a taxei de stat pentru dosarele creditelor problematice”, a scos la iveală amploarea fenomenului la această instituție.



Oportunitati