Se redeschid mallurile. În Chişinău ele vor funcţiona după un program special

shadow
Duminică, 07.06.2020 09:18   670
După o pauză de aproape 3 luni, centrele comerciale își vor relua activitatea pe 8 iunie, dar vor fi deschise doar unitățile de comerț. În continuare, nu va fi permisă activitatea unităților de alimentație publică și de divertisment din interiorul centrelor comerciale.

Totodată, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău a decis că centrele comerciale vor lucra doar de luni până vineri, de la 10:00 până la 16:00. Sâmbătă şi duminică vor fi zile libere.

Reluarea activităţii are loc în condiţiile în care autorităţile municipale au majorat de câteva ori cota impozitului pentru comerțul cu amănuntul organizat, fără consultarea mediului de afaceri şi analiza specificul situației economice în condiţiile pandemiei.

Advertisement

În aceste condiţii, patronatele din sector au cerut autorităţilor municipiului Chişinău să-şi revadă decizia privind majorarea taxei locale la comercializarea unor mărfuri.

Din 7 iunie şi piețele din municipiul Chișinău şi cele din suburbiile Capitalei vor funcţiona după un program nou de activitate. Comercianţii îşi vor încheia ziua de muncă cu două ore mai devreme decât de obicei.

Zilele de luni vor fi declarate zile sanitare şi toate pieţele vor fi închise.

De marți până vineri, pieţele vor fi deschise de la ora 05:00 și până la orele 16:00. Sâmbătă și duminică piețele vor funcţiona doar de la 06:00 și până la 14:00.

Pieţele din municipiul Chişinău şi din Bălţi au fost închise la mijloculul luni martie şi şi-au reluat activitatea din 1 iunie, după ce mai mulţi comercianţi de la Piaţa Centrală din Capitală şi reprezentanţi din domeniul HoReCa au protestat mai multe zile în faţa Guvernului. 

 



Oportunitati