Oficial de la Bucureşti: Calitatea echipamentelor medicale livrate Moldovei poate fi probată

shadow
Sâmbătă, 06.06.2020 11:57   477
Secretarul general al Guvernului României, Antonel Tănase, dezminte declaraţiile vicepreşedintelui Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, Emanuel Ungureanu (USR), precum că măştile şi echipamentele donate de către România Republicii Moldova ar fi fost de proastă calitate.

În cadrul emisiunii „Punctul de AZi” de la TVR Moldova, Antonel Tănase a menţionat că declaraţiile lui Emanuel Ungureanu sunt unele politice.

„Noi avem documente că acele produse au fost de calitate şi, în general, nu numai faptul că avem o relaţie specială cu Republica Moldova, dar pe dimensiunea relaţiilor externe, România până în prezent şi-a respectat blazonul, unul care este nobil şi un blazon ce ne face cinste. Declaraţia lui Emanuel Ungureanu este o declaraţie politică, ea nu are suport în realitate şi face parte dintr-o campanie internă, se apropie şi campania electorală, urmează două runde de alegeri: în septembrie – alegeri locale, în decembrie – parlamentare şi Emanuel Ungureanu este un personaj pitoresc care face declaraţii spumoase, acoperite de imunitatea parlamentară”, a spus Antonel Tănase.

Advertisement

Oficialul a afirmat că România a oferit Republicii Moldova un pachet consistent de sprijin pentru combaterea COVID-19, prin organizarea unei misiuni medicale, donarea de echipamente medicale, medicamente şi dispozitive medicale, care s-au încadrat în parametri de calitate, conform certificatelor puse la dispoziţie.

Astfel o echipă medicală şi-a început activitatea în 30 aprilie şi a avut o misiune de 15 zile în spitalele din Moldova, care au tratat pacienţi infectaţi cu COVID-19.

De asemenea a fost trimis un ajutor umanitar semnificativ de 3,5 milioane de euro ce a constat în 500 de mii de măşti, 25 de mii de combinezoane, 200 de mii de mănuşi şi 5 mii de viziere, medicamente şi dispozitive medicale.

Oficialul român a mai spus că şi România, şi Republica Moldova, dar şi alte ţări din fostul bloc sovietic au fost supuse unui asalt al fake-news-urilor alimentate de Rusia.

Menţionăm că Antonel Tănase este un colaborator apropiat al lui Ludovic Orban, de peste 20 de ani. Pe când premierul în funcție era ministru al Transporturilor în Cabinetul Tăriceanu, Tănase era secretar de stat. A fost trezorierul PNL când Orban s-a aflat la conducerea partidului. 



Oportunitati