Când vor redeschise toate piețele, centrele comerciale, sălile de fitness, restaurantele și cafenele

shadow
Luni, 25.05.2020 09:29   746
Din 1 iunie ar putea fi redeschise toate piețele, centrele comerciale, sălile de fitness, restaurantele și cafenelele, a anunțat președintele Igor Dodon, după ședința ordinară cu Prim-ministrul Chicu și Președintele Legislativului, Zinaida Greceanîi.

De asemenea, ar putea fi reluat transportul regulat de pasageri, inclusiv cursele aviatice. 

Șeful statului a argumentat aceşti paşi prin faptul că săptămâna trecută s-a înregistrat o dinamică pozitivă în ceea ce privește evoluția pandemiei de COVID-19. Rata deceselor a scăzut cu 7%, iar numărul celor vindecați a crescut de 2 ori. De asemenea, rata de contagiozitate ar fi scăzut.

„Avem o dinamică și o gestionare a situației care ne permite să mergem la o nouă etapă de scoatere a restricțiilor”, a explicat Dodon.

Igor Dodon a menționat că, practic, vor rămâne în vigoare doar restricțiile privind activitatea școlilor și a grădinițelor, precum și adunările cu un număr de participanți mai mare de 50 de persoane.

Advertisement

Propunerile vor fi înaintate Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, care urmează să ia o decizie finală în cadrul ședinței de luni, 25 mai.

Totodată, șeful statului a comunicat că anul 2020 va fi declarat drept an al lucrătorului medical.

„Punctul trei al agendei de astăzi a vizat achitarea ajutorului material unic de 700 lei pentru toți pensionarii, a căror pensie minimă este sub 3.000 lei. Am specificat că anterior acest ajutor era preconizat pentru cei cu pensia mai mică de 2.000 lei. Acum am decis să ridicăm “plafonul” și să mărim numărul beneficiarilor. Am specificat că mijloacele financiare respective deja sunt identificate”, a mai spus Dodon.

În același timp, șeful statului a anunțat despre al patrulea subiect – „menit să susțină în continuare agenții economici și presupune acoperirea dobânzilor creditelor în mărime de 6 fonduri lunare de salarizare în loc de 3 fonduri, cum am fost aprobat anterior. Am explicat, că în prezent fondul de salarizare în Republica Moldova are circa 4 miliarde de lei, adică propunerea noastră înseamnă un ajutor în volum de 24 de miliarde de lei, în timp ce suma totală a dobânzilor pentru creditele în sectorul real al economiei este de circa 27-28 de miliarde”, a conchis Dodon.

Şeful statului nu a precizat de unde se vor lua astfel de resurse financiare, în condiţiile în care se atestă o scădere cu circa 10% a veniturilor bugetare.



Oportunitati