Pe piaţa imobiliară din Moldova intră un jucător global

shadow
Miercuri, 20.05.2020 15:37   1508
Rețeaua de francize imobiliare Re/Max România, parte a jucătorului global în real-estate, își extinde operațiunile și în Republica Moldova, unde a semnat deja primul contract de franciză.

Până la finele acestui an, managementul Re/Max Moldova își propune deschiderea a minimum cinci birouri și atragerea a circa 50 de agenți imobiliari, scrie profit.ro. 

Operațiunile Re/Max Moldova vor fi controlate de o echipă locală, care va colabora cu cea din România pentru a prelua modelul de business. Master franciza Re/Max Moldova este deținută de Răzvan Cuc, președintele Re/Max România, și Alexei Curti.

Deşi compania a demarat operaţiunile de intrare pe piaţa Republicii Moldova la începutul anului curent, până în prezent echipa a semnat deja primul contract de franciză cu un birou – Re/Max Invest din Chişinău, sub conducerea broker/owner-ului Adrian Ţurcanu. 

Potrivit reprezentanților Re/Max, deși piața imobiliară din Republica Moldova se află într-un stadiu de formare, aceasta înregistrează o evoluție constantă.

Advertisement

Drept dovadă, la nivelul anului 2019 piața a atins un record absolut - o creștere cu 40% a volumului tranzacțiilor față de anul precedent.

Poziția primăriei de a nu mai elibera autorizații de construcții, creșterea accesibilității achiziției unei locuințe, creditele ipotecare mai flexibile, dar și investițiile străine, sunt printre motivele enumerate de specialiști pentru a explica tendința de creștere

În România, Re/Max este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenți imobiliari, având în prezent peste 50 de francize și circa 450 de membri. Planul de extindere la nivel național al Re/Max România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari.

La nivel mondial, Re/Max (Real Estate Maximums), înființată în 1973 în Denver, SUA are peste 125.000 de agenți afiliați, în 8.000 de birouri, aflate în circa 110 de țări din întreaga lume. În Europa, Re/Max este prezent în 38 de țări, cu peste 2.000 birouri și 25.000 de agenți,



Oportunitati