Veaceslav Platon va fi eliberat, susține avocatul său

shadow
Marţi, 19.05.2020 07:41   1099
Ion Crețu, unul dintre avocații omului de afaceri Veaceslav Platon afirmă că dosarul clientului său pe marginea căruia a fost condamnat la 18 ani de închisoare va fi revizuit, cum a anunțat ieri procurorul general, Alexandr Stoianoglo, iar aceasta înseamnă că el ar urma să fie cercetat în libertate.

Avocatul a menționat că este vorba despre dosarul legat de sustragerea banilor din Banca de Economii.

„Dacă cauza va fi rejudecată, nu poate să rămână în Penitenciarul nr.13 pentru că se casează sentințele și atunci nu poate să fie în continuare în penitenciar. Dumnealui va fi examinat în stare de libertate”, a declarat Ion Crețu la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Ion Crețu susține că în lege este scris clar că persoana poate fi rejudecată în libertate.

Totodată, apărătorul consideră că la eliberarea lui Veaceslav Platon vor fi multe impedimente, create de persoane care nu-și doresc acest lucru.

Avocatul susține că declarațiile făcute ieri de procurorul general demonstrează că nu Veaceslav Platon a sustras banii din Banca de Economii, așa cum era acuzat anterior, dar alte persoane, făcând referire aici la fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc și la Ilan Șor, liderul Partidului Șor.

Advertisement

În concluzie, Ion Crețu a afirmat că în cazul unei eliberări de după gratii, Veaceaslav Platon va rămâne în țară pentru a-și demonstra nevinovăția.

„Platon nu are de gând să fugă undeva, pentru că în momentul în care fuge cazul lui rămâne și nu poate să-și demonstreze nevinovăția. Toți acești ani sau falsificat probele și, în sfârșit, s-a stabilit ceea ce declaram noi ani de zile”, a menționat avocatul.

Luni, 18 mai, procurorul general Alexandr Stoianoglo a anunțat că dosarul în privința cetățeanului Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate și, în acest sens, va fi inițiată procedura de revizuire a sentinței. Totodată, el a declarat că unul dintre principalii beneficiari ai „furtului miliardului” este Vladimir Plahotniuc.

Amintim că Platon a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă de Justiție la 18 ani de închisoare pentru frauda bancară, iar pedeapsa primită pentru escrocherie și corupere a fost cumulată, în total fiindu-i stabilită o pedeapsă de 25 de ani de detenție.

Veaceslav Platon se află în Penitenciarul nr.13 din Chișinău. Pe 22 ianuarie 2020, magistrații Judecătoriei Ciocana i-au redus aproape doi ani din pedeapsă, pentru condiții proaste de detenție. Magistrații au admis parțial demersul avocaților, care au cerut reducerea pedepsei cu o mie de zile, în dosarul în care Platon este acuzat de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.



Oportunitati