Atac raider sau incapacitate de plată la concesionara Aeroportului Internațional

shadow
Luni, 18.05.2020 10:49   936
Guvernul va lansa astăzi procedura de insolvabilitate a Avia Invest SRL, compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău, a anunțat premierul Ion Chicu. În replică administrația Avia Invest a calificat această intenție drept "atac raider".

"Guvernul se preocupă de lichidarea sau diminuarea consecinţelor crimelor admise în aceşti 10 ani de unele guverne, ma refer aici în primul rând la concesionarea criminală a aeroportului în 2013. După cum cunoaşteti, Avia Invest, investitotul respectiv care se prezenta în 2013 că vine aici să investească foarte mult şi să modernizeze unicul Aeroport International, de fapt a intrat în incapacitate de plată. La 30 aprilie 2020, findcă s-au acumulat datorii şi nu s-a respectat graficul de achitare a acestor datorii, conturile au fost blocate. Iata suntem în 18 mai, ei încă niciun banuţ nu au achitat din datoria respectivă", a declarat premierul Chicu. 

Motiv de reziliere a contractului de concesiune

Şeful executivului a susţinut că declararea insolvabilităţii este motiv de reziliere a contractului de concesiune. 

"Noi ca Guvern care continuăm să credem că în 2013 ţara a fost jefuită de unicul aeroport, vom merge pe aceasta cale, compania trebuie să achite statului ca şi orice alt contribuabil, ei nu achită.

Advertisement

Nemaivorbind de investiţiile pe care şi le-au asumat in 2013", a declarat Ion Chicu.

Amintim că, pe 14 mai, Avia Invest a anunțat că unul dintre fondatorii companiei va acorda un împrumut de 170 de milioane de euro și banii vor fi utilizați pentru achitarea tuturor datoriilor curente și istorice ale aeroportului.

Anterior Autoritatea Aeronautică Civilă a anunţat că în perioada 2017-2019 Avia Invest a acumulat o datorie de peste 118 milioane lei şi în iulie 2019 s-a angajat să o ramburseze treptat. În ultimele luni, însă, din cauza reducerii cu peste 90% a traficului aerian, compania a înregistrat restanţe la rambursarea banilor.

Afaceristul Goncharenko și Plahotniuc

Aeroportul Internațional Chișinău a fost dat în concesiune companiei Avia Invest în 2013, pentru o perioadă de 49 de ani, de către Guvernul condus de Iurie Leancă. Beneficiarul final al acestei operaţiuni nu este clar cine a fost, dar comexiunile duc la Vladimir Plahotniuc şi Ilan Şor. 

Aminitim că, pe 23 decembrie 2019, s-a anunțat că afaceristul rus Andrey Goncharenko a devenit, oficial, beneficiar al companiei Komaksavia Airport Invest Ltd din Cipru, care deține din anul 2016 - 95% din Avia Invest SRL. Ultima a concesionat pe 30 august 2013 Aeroportul Internațional Chișinău pentru o perioadă de 49 de ani.

O anchetă Rise Moldova a scos la iveală, însă, conexiunile noului beneficiar al Aeroportului Chișinău cu fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc și afaceri din Moldova.

Anterior, în conducerea Avia Invest erau multe persoane afiliate afaceristului Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la 7,5 ani închisoare pentru fraude.

Urmăriți mai jos un reportaj video despre tam-tam-ul în jurul acestui obiectiv, care poate fi urmărit și pe canalul nostru Youtube.



Oportunitati