Dosarul fostului deputat democrat Țuțu a fost expediat în instanță

shadow
Luni, 11.05.2020 12:26   569
Procuratura Anticorupție a finalizat și expediat în judecată cauza penală de învinuire a fostului deputat democrat Constantin Țuțu pentru două capete de acuzare.

Este vorba despre ”trafic de influență” și ”escrocherie în proporții deosebit de mari”.

Potrivit probatoriului, ex-deputatul ar fi pretins și primit 20.000 de euro de la rudele unui bărbat. În schimbul acestei sume, fostul deputat le-a promis că poate influența decizia procurorilor în vederea eliberării învinuitului din arest, deși, în realitate, nu avea asemenea influențe.

Cât despre cel de-al treilea capăt de acuzare imputat acestuia – ”îmbogățire ilicită”, urmărirea penală continuă, dosarul fiind disjuns într-o procedură separată, procurorii fiind în așteptarea concluziilor ARBI pentru a se decide în consecință.

Advertisement

Amintim că, în luna martie 2020, fostul deputat s-a predat benevol organelor de drept din Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița după ce fusese anterior arestat în contumacie. 

În prezent, Constantin Țuțu este cercetat în libertate, având interdicția de a părăsi localitatea. 

Fostul deputat din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM) s-a predat după ce timp de aproape un an s-a aflat peste hotare.

Constantin Țuțu a fost o persoană apropiată lui Vladimir Plahotniuc

Pe 22 iunie 2019, Ministerul de Interne al Federației Ruse a emis un comunicat de presă în care a anunțat că, Plahotniuc și “persoana sa de încredere” - luptătorul Constantin Țuțu, au fost acuzați, în absență, de contrabandă cu droguri pe o rută care leagă Africa de Nord de Federeația Rusă și controlată de narco-traficantul moldovean “Borman”, despre care RISE Moldova a publicat mai multe anchete.



Oportunitati