Banca Națională a intervenit în aprilie pe piața valutară cu circa 60 milioane de dolari [SONDAJ]

shadow
Vineri, 08.05.2020 15:42   1215
În luna aprilie intervențiile pe piața valutară internă sub formă de vânzări nete de valută de către Banca Națională a Moldovei (BNM) au constituit 59,92 milioane de dolari. Acestea au fost efectuate în special pentru a tempera cererea de valută și pentru a stopa deprecierea leului, provocată de coronacriză.

Potrivit datelor BNM, pe 30 aprilie 2020, activele oficiale de rezervă au constituit 3,123 miliarde dolari, în creștere cu 174,09 milioane dolari în comparație cu 31 martie 2020, când acestea au însumat circa 2,95 miliarde de dolari.

Majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de:

  • înregistrarea creditului de tip RFI de la Fondul Monetar International (FMI) în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova (Rapid Financing Instrument) - 156,70 milioane dolari;
  • înregistrarea creditului de tip RCF de la FMI în favoarea Ministerului Finanțelor (Rapid Credit Facility) - 77,72 milioane dolari;
  • intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate - 32,17 milioane dolari;
  • înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor pentru proiecte investiționale - 5,82 milioane dolari;
  • veniturile din gestionarea rezervelor valutare - 2,81 milioane dolari;
  • intrările nete în contul Directoratului Liniei de Credit - 2,40 milioane dolari;
  • alte intrări nete - 0,49 milioane dolari.

Advertisement

Totodată, pe parcursul lunii aprilie, diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de:

  • intervențiile pe piața valutară internă sub formă de vânzări nete de valută - 59,92  milioane dolari;
  • plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova - 16,81 milioane dolari;
  • deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA - 12,26 milioane dolari;
  • plățile Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova: 8,72 milioane dolari;
  • finalizarea operațiunii de tip swap valutar pe piața monetară internă în sumă de 5,46 milioane dolari (echivalentul a 5 milioane euro);
  • reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții - 0,85 milioane dolari.

Menționăm că dacă în 2019 activele oficiale de rezervă au crescut cumulativ cu circa 64,44 milioane dolari, apoi în 2018 - cu circa 192 milioane dolari, în 2017 - cu circa 597 de milioane dolari, iar în 2016 - cu 470 milioane de dolari.

Rezerva valutară a țării este destinată stabilității macroeconomice, inclusiv a valutei naționale.



Oportunitati