Clauze absurde în acordul de credit dintre Rusia și Moldova

shadow
Vineri, 01.05.2020 10:13   1164
IDIS Viitorul constată că Rusia, prin intermediul Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea unui împrumut financiar de stat de 200 milioane de euro, încearcă să promoveze o poveste despre suportul lor dezinteresat pentru a ajuta Republica Moldova.

Însă acest credit, în opinia experților IDIS Viitorul, vine cu condiții drastice ce nu avantajează cetățenii țării, dar îi afectează și îi împovărează cu noi datorii.

Clauzele absurde

"Condițiile impuse de către Federația Rusă prevăd clauze absurde (în mod special art.7 pct. 2) care duc la creșterea dependenței de Federația Rusă. Principalii beneficiari ai Acordului sunt Federația Rusă și un cerc restrâns economic-financiar sprijinit de puterea de la Chișinău", se arată într-o opinie a IDIS Viitorul despre acest acord.

Citiţi şi:

Cine a negociat şi semnat acordul prin care Rusia ne acordă un credit de 200 milioane euro

IDIS Viitorul a mai constatat că în acest Acord nu au fost respectate normele ce țin de transparența procesului decizional, nu au fost supuse consultărilor publice aceste proiecte de acte, iar publicul larg nu a avut posibilitatea de a le analiza, de a formula propuneri și recomandări.

"Lipsește consultarea și avizul consultativ al Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului, contrar cerințelor din art.7 alin.(2) al legii privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova nr.595/1999.

De remarcat aici și obligația de a întocmi o notă de argumentare pentru a fi prezentată în prealabil Comisiei parlamentare de profil, care să includă argumentarea necesităţii încheierii tratatului internaţional, cu specificarea eventualelor consecinţe de ordin politic, financiar-economic sau de altă natură, pe care le implică încheierea tratatului dat, proiectul acestuia în limba de stat şi, după caz, în limba străină, avizele autorităților publice", susţin experţii IDIS Viitorul.

Advertisement

UE cere reforme la acordarea asistenţei

Potrivit experților IDIS Viitorul, condițiile impuse de către Uniunea Europeană pentru acordarea de asistență macrofinanciară Republicii Moldova prevăd reforme în domeniul justiției, în prevenirea și combaterea spălării banilor și reforme ce vor contribui la consolidarea sectorului financiar al țării.

În acest sens, este preferabil ca Guvernul Republicii Moldova să negocieze, în cea mai mare parte, acordarea de asistență macrofinanciară din partea UE, spun experţii

IDIS Viitorul concluzionează că Republica Moldova are acum nevoie ca nici odată de finanțare externă. Creditul din partea Federației Ruse poate fi o soluție în acest sens, dar nicidecum nu trebuie să afecteze securitatea economică și suveranitatea țării.

În consecinţă institutul susţine că în forma actuală, acest Acord nu poate fi susținut deoarece afectează grav securitatea economică, cât și suveranitatea țării.

Acordul trebuie renegociat

"În contextul respectiv, Guvernul Republicii Moldova, în regim de urgență, în mod transparent și deschis, trebuie sa renegocieze Acordul de creditare cu Federația Rusă, în conformitate cu Constituția Republicii Moldova și legislația națională", mai afirmă IDIS Viitorul.

Citiţi şi:

Controversata lege privind contractarea creditului de 200 milioane euro din Rusia a fost suspendată

Menţionăm că pe 7 mai, Curtea Constituțională urmează să analizeze constituționalitatea unor prevederi din Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat.

E vorba în special de art.3 alin.(3), art.7 alin.(2) și art.11, care în opinia mai multor specialişti şi politicieni sunt contrare intereselor Republicii Moldova, iar efectele și consecințele acestor prevederi pot afecta caracterul suveran, independent și de neutralitate al Republicii Moldova.

Cel mai sensibil este considerat art.7.2 prin care Moldova practic cedează din dreptul suveran altui stat, de a decide plafonul datoriei externe.

Citiţi şi:

Cât costă articolul 7.2 din acordul cu Rusia. Explicațiile unui strategic analist de la Londra

"Astfel, devine nulă orice decizie a Parlamentului privind plafonul datoriei externe deoarece un alt stat poate decide, de la sine putere, majorarea acestei datorii", mai susţine IDIS Viitorul.



Oportunitati