Amânarea la plată a taxelor în Franța: cele 5 lecții ale unei măsuri ieșite din comun - Les Echos

shadow
Marţi, 21.04.2020 07:49   431
În circumstanțe excepționale, măsuri excepționale. În fața șocului economic cauzat de măsurile de izolare, mai multe state au oferit posibilitatea companiilor de a-și amâna termenele de depunere a declarațiilor fiscale cu câteva luni.

Cotidianul francez Les Echos, citat de hotnews.ro, scrie despre efectele acestor măsuri în Franța, care a oferit un răgaz de trei luni companiilor.

O lună mai târziu, după intrarea în vigoare a măsurilor de izolare, datele provenind de la Agenția Centrală a Organizațiilor de Securitate Socială (Acoss) și Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFIP) - la care „Les Echos” au avut acces - permit o primă evaluare a acestei politici nemaiîntâlnite din perioada postbelică.

Acestea arată amploarea șocului care a devastat economia ca și efectele sale contrastante asupra diferitelor industrii.

PATRU COMPANII DIN ZECE AU FOST AFECTATE

Prima lecție: așa cum era de așteptat, cererile au fost masive. Transporturile au amânat 7,6 miliarde de euro la impozitele pe salarii și 1,7 miliarde de euro pentru scadențele fiscale (impozitul pe profit și impozitul pe salarii). Suma totală reportată ajunge la 12 miliarde dacă adăugăm angajații independenți (care nu sunt incluși în aceste date). Dintre cele 1,7 milioane de companii în cauză, aproape 4 din 10 au cerut să amâne plata taxelor sociale.

Ministrul acțiunii și conturilor publice, Gérald Darmanin, recunoaște că acestea sunt „sume extrem de mari”, care atestă o situație „îngrijorătoare” în structura economică. „Am preferat să intrăm în datorii decât în ​​faliment”, explică el într-un interviu acordat „Les Echos”.

O TENDINȚĂ ÎN CREȘTERE

Aceste date reflectă o creștere a solicitărilor de amânare la plată a taxelor datorate de companii cu cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro de la 40% la 47% între martie și aprilie.

Advertisement

Creșterea este spectaculoasă în sectoarele lovite de lockdown, unde ponderea solicitărilor de amânare a urcat de la 56% la 92% (în catering) sau de la 44% la 76% (în comerțul nealimentar).

Această evoluție sugerează că amânările vor fi și mai masive pentru următoarele tranșe (15 aprilie și 5 mai), cu excepția faptului că multe sectoare au trecut la șomaj parțial și, prin urmare, vor avea mai puțin de plătit.

MICII ÎNTREPRINZĂTORI SUNT CEI MAI NUMEROȘI

Datele pentru perioada 15 martie- 5 aprilie arată că de această politică beneficiază toate companiile indiferent de mărimea lor. Printre companiile care au solicitat să își amâne plata taxelor, 86% sunt IMM-uri și 14% sunt companii mijlocii (ITT) sau grupuri mari de firme. Suma de 7,6 miliarde este împărțită 50-50% între cele două categorii de companii. În ceea ce privește impozitul pe profit, imaginea este diferită, deoarece companiile mari sunt și contribuabili mari.

 

Dintre cele 45.000 de companii care nu și-au plătit taxele pe martie, 52% sunt microîntreprinderi, 33% sunt IMM-uri, 2% sunt companii mijlocii și 0,1% sunt grupuri mari. În valoare, distribuția este diferită: 9% din suma de 1,7 miliarde reportată aparține microîntreprinderilor, față de 10% pentru grupurile mari. În total, 20 de grupuri de firme la care Statul e acționar au solicitat compensări ale plății fiscale: două din sectorul de transport, cinci în industria auto și patru în industria prelucrătoare. Ele vor trebui să renunțe la plata dividendelor, în caz contrar fiind obligate ca, pe lângă dividendele datorate să achite și penalități.

DISPARITĂȚI MARI ÎNTRE SECTOARELE DE ACTIVITATE

Defalcarea pe ramuri de activitate oferă o imagine a șocului care a zguduit economia în timpul lockdownului. Printre primii beneficiari se numără - deloc surprinzător - transportul aerian, cateringul, turismul, producătorii de articole de îmbrăcăminte sau comerțul nealimentar.

În schimb, serviciile poștale, asigurările, energia sunt cele care au apelat cel mai puțin la aceste facilități. Există, de asemenea, o discrepanță între numărul solicitărilor venite din industria alimentară și cea nealimentară. Pentru primii, solicitările au fost de 24% în 5 aprilie, față de 76% pentru cele din urmă.

CERERI ÎN TOATE REGIUNILE

Cererile de ajutor diferă în funcție de departamente, dar în proporții mai puțin marcate decât pentru sectoare. Ratele variază de la 30% la Lot la 57% în Haute-Corse.

Rețineți că această rată este relativ mare pentru data de 15 martie, când au fost declanșate primele focare de coronavirus. Este cazul în Corsica, dar și în Alsacia. În Ile-de-France, unde epidemia a venit mai târziu, ponderea unităților care solicită amânare a trecut de la 38% la 15 martie la 51% la 5 aprilie.



Oportunitati