ANRE a interzis companiilor deconectarea consumatorilor de la serviciile prestate

shadow
Marţi, 24.03.2020 14:30   853
Pe perioada stării de urgență, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), interzice titularilor de licențe reglementați de Agenție să sisteze (prin deconectare) furnizarea serviciilor prestate.

Totodată, ANRE a interzis companiilor să aplice penalități în cazul neachitării în termen de către consumatorii casnici a facturilor pentru energia electrică, energia termică, gazele naturale sau apă potabilă consumată, cu excepția situațiilor când deconectarea are drept scop evitarea punerii în pericol a vieții și sănătății oamenilor sau prejudicierea proprietății.

Advertisement

De asemenea, în această perioadă, titularii de licențe reglementați de ANRE sunt în drept să emită facturi lunare conform calculelor estimative, cu condiția că baza de calcul va constitui consumul mediu zilnic înregistrat pe parcursul perioadei calendaristice similare a anului precedent.

La încetarea situației de urgență, furnizorii vor efectua recalculul corespunzător indicilor echipamentelor de măsurare efectiv înregistrați.

În același timp, ANRE recomandă consumatorilor achitarea facturilor prin mijloace electronice disponibile, întru neadmiterea acumulării datoriilor.

Menționăm că de utilități precum energie, gaze sau apă beneficiază cea mai mare parte a populației Republicii Moldova.

 



Oportunitati