Premierul Chicu despre starea de urgență: Săptămâna aceasta este critică pentru noi [SONDAJ]

shadow
Miercuri, 18.03.2020 12:14   814
Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu a venit cu câteva precizări după ce în țară a fost declarată stare de urgență în legătură cu pandemia de coronavirus, activitatea și deciziile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și a Comisiei pentru Situații Excepționale.

„Urmare a declarării în țară a stării de urgență, vreau să comunic următoarele:

1. Parlamentul RM a declarat Stare de urgență în Republica Moldova pe un termen de 60 de zile, adică până la 15 mai 2020. Acțiunea dată este reglementată de Legea 212 din 2004. Comisia Situații Excepționale este abilitată cu dreptul de a întreprinde toate măsurile legale pentru a combate pericolul. În cazul de față – răspândirea virusului COVID19. În funcție de evoluția evenimentelor, termenul de valabilitate a Stării de urgență poate fi redus. Legea 212 o puteți consulta aici

2. Instituirea Stării de urgență permite autorităților să întreprindă rapid măsurile necesare, dar NU COMPORTĂ ÎN SINE ALTE RESTRICȚII SAU ACȚIUNI, decât cele stabilite prin decizii ale CSE. Toate deciziile CSE vor fi făcute publice și intens mediatizate.

3. La această etapă rămân în vigoare deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, așa cum au fost aprobate și comunicate societății. Alte restricții până la moment nu sunt. Orice speculație în această privință este pasibilă de atragere la răspundere. Orice decizie a autorităților publice, inclusiv locale, care depășește limitele stabilite prin deciziile CNESP sau CSE, este ilegală. Deciziile CNESP sunt plasate aici 

Printre cele mai importante: Se sistează până la 01.04.2020:
- Activitatea de comerț a unităților comerciale cu amănuntul, cu excepția, unităților de comercializare a produselor alimentare, a produselor farmaceutice și a produselor petroliere;

- Activitatea piețelor comerciale de orice profil;

- Activitatea Centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv balneosanatoriale;

- Activitatea unităților de alimentație publică, în localurile și în spațiile amenajate/autorizate ale acestora, cu excepția activităților de preparare și distribuire a produselor în regim catering.

Advertisement

De asemenea este sistat:

- Traficul aerian (cursele comerciale) cu toate țările lumii.

- Traficul internațional feroviar de pasageri

- Accesul cetățenilor străini pe teritoriul țării, cu excepția persoanelor cu acreditare diplomatică, celor cu reședință în RM și persoanelor care însoțesc mărfuri. Restricția nu se aplică persoanelor străine, care deja se află pe teritoriul Republicii Moldova

- Cetățenii Republicii Moldova nu au restricții la intrare pe teritoriul țării. Totodată, facem apel către cetățenii noștri aflați în această perioadă peste hotarele țării, SĂ SE ABȚINĂ DE LA CĂLĂTORII, deoarece urmare a restricțiilor instituite de mai multe state ale lumii, riscați să rămâneți blocați la frontierele terestre ale acestor state.

5. În aceste condiții, NU ESTE RESTRICȚIONATĂ activitatea tuturor întreprinderilor de producere,dar va avea loc cu respectarea normelor sanitare recomandate de autorități și la decizia administrație poate avea loc cu asigurarea muncii angajaților de la domiciliu unde e posibi. Se permite activitatea comercială bazată pe livrarea produselor online, transportul public si cel interurban, comerțul en-gros, activitatea băncilor, alimentația publică prin sistemul catering (livrare directă consumatorilor), lucrările de construcție, inclusiv la stația de epurare Chișinău, etc. Bineînțeles, totul, cu respectarea cu strictețe a normelor sanitare și epidemiologice.

6. Deși în țara noastră ieri a fost confirmat doar un singur caz de contaminare, pe plan mondial, ieri, avem cifra record de cazuri. Marea majoritate – în Europa. Reiterăm, că săptămâna aceasta este critică pentru noi pentru a opri valul epidemic. Menținem toate restricțiile stabilite, iar dacă va fi necesar vom veni cu măsuri suplimentare. STAȚI ACASĂ!

7. Va fi extinsă vacanța elevilor pentru încă o săptămînă, dar este mare probabilitatea, că ulterior vor mai fi extinderi. Toți angajații din sectorul public sau privat, care pot activa de la domiciliu – sunt încurajați s-o facă. Solicităm administratorilor să ofere angajaților acest regim, în măsura posibilităților.

8. Dacă pînă vineri constatăm o diminuare a numărului de cazuri înregistrate, vom examina posibilitatea revederii unor decizii ale CNESP. În special, în privința activității unităților de comerț cu amănuntul.

9. Epidemia de coronavirus va afecta economia mondială și, implicit, pe cea națională a Republicii Moldova. Va fi impact negativ asupra agenților economici și bugetului public. Statul prin măsuri fiscale și stimulatorii va acorda suport economiei. Vor fi relaxate politicile de creditare, vom amâna termenul de plată a impozitului pe venitul persoanelor juridice pe trimestrul I, 2020. Celelalte impozite urmează a fi raportate și achitate în termenii prevăzuți de legislație. Totodată, termenul de raportare și plata IVPJ pentru perioada 2019 nu va fi revăzut.

10. Îndemnăm cetățenii țării să manifeste maximă responsabilitate și să se conformeze cerințelor stabilite de către autorități. Orice încălcare a legislației va fi sancționată.

În final, vreau încă o dată să mulțumesc medicilor, polițiștilor, vameșilor, diplomaților, și multor altor angajați ai statului, pentru munca enormă pe care o depun în această perioadă dificilă", a precizat Ion Chicu.

Amintim că la solicitatrea Guvernului, Parlamentul a declarat, ieri, stare de urgență în Republica Moldova pentru o perioadă de 60 de zile.



Oportunitati