MAIB: Plata ratelor la credite, inclusiv dobânzi, amânată pentru 3 luni [SONDAJ]

shadow
Marţi, 17.03.2020 10:05   1293
Moldova Agroindbank anunță despre decizia de a amâna până la data de 31 mai plata ratelor la credite, inclusiv dobânzile, susținându-și clienții persoane fizice în situația cauzată de COVID-19.

Astfel, achitarea ratelor la credite, inclusiv dobânzile în perioada martie-aprilie-mai 2020 se amână. Rambursările acestor sume vor fi efectuate în luna iunie. La solicitarea clientului, graficul de rambursare a sumelor în cauză va fi modificat.   

Decizia se extinde asupra produselor creditare pentru persoane fizice: de consum, ipotecare, overdraft, cardul de cumpărături în rate LiberCard și cardul de credit. 

Pentru perioada martie-aprilie-mai 2020 nu vor fi aplicate penalități pentru neachitarea sumelor datorate spre plată.

Advertisement

MAIB menționează că în cazul în care au posibilitate, clienții pot achita ratele conform graficului. Plata poate fi efectuată prin intermediul aplicației MAIBank sau Internet Banking, pentru a evita vizita la bancă. 

În același timp, MAIB accentuează că deservirea depozitelor  se va desfășura în regim obișnuit, în pofida circumstanțelor create. 

Decizia băncii referitor la produsele creditare pentru persoanele juridice, indiferent de forma de organizare și domeniu de activitate,  va fi anunțată în scurt timp. 

Sănătatea are prioritate. Aveți grijă de Dumneavoastră și de cei din jur!

Banca Dumneavoastră, Moldova Agroindbank



Oportunitati