Faliment simplificat pentru firma căreia primăria Chișinău i-a dat 29 milioane lei pentru un drum [SONDAJ]

shadow
Vineri, 13.03.2020 10:35   2362
Judecătoria Chișinău, sediul Central, a admis cererea administratorului insolvabilității SRL Utiltrans Construct, Veaceslav Stejar, cu privire la inițierea procedurii simplificate a falimentului în privința acestei companii.

Potrivit legislației, procedură simplificată a falimentului, este o "procedură prin care debitorul intră direct în procedura falimentului după o perioadă de observație sau odată cu intentarea procedurii de insolvabilitate".

Decizia vine după ce acum un an, instanța a constatat insolvabilitatea și a intentat procesul de insolvabilitate în privința SRL Utiltrans Construct.

Citiți și: 

Aici sunt banii dumneavoastră! Doi ani și 29 de milioane de lei îngropate într-un drum

Aceasta e compania care a primit de la Primăria Chișinău circa 29 de milioane de lei pentru construcția unui drum, pe care nu l-a finalizat.  

Unde au dispărut 29 de milioane lei

Firma Utiltrans Construct a avut până în ianuarie 2019 ca asociați firmele GNT General Construct din România și Financial Investment Group SRL din Chișinău, ambele implicate în tranzacții dubioase.

Advertisement

În ianuarie 2019, cota Financial Investment Group SRL a fost preluată de Golovatiuc Cristian-Bogdan. 

Utiltrans Construct a câștigat în august 2014, în condiții suspecte, licitația pentru construcția drumului de acces Humulești-Chișinău, planificat să aibă o lungime de șase kilometri și o lățime de șapte metri și un cost al lucrărilor de 23,93 milioane lei.

Termenul contractului a fost stabilit de nouă luni, dar nici în prezent lucrările nu au fost finalizate.

Mai mult!  Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicare (DGTPCC) din cadrul Primăriei Chișinău, în perioada când era condusă de Igor Gamrețchi, a mai încheiat două contracte adiționale, prin care a fost majorată valoarea contractului fiind invocată apariția unor lucrări suplimentare. În consecință, valoarea acestora a ajuns în 2016 la circa 29 milioane de lei, adică cu peste 20% mai mult.

La finele anului 2016, când încă se lucra pe șantier, Igor Gamrețchi declara că vor mai fi necesare resurse suplimentare, pentru că firma ar fi efectuat "lucrări suplimentare". La finele anului 2017, șantierul a fost lăsat izbeliște, deși mai erau necesare lucrări de construcție la drum, care deja se deteriorează.

Urmărire penală pentru abuz de serviciu

Cazul a fost obiectul unor anchete ale Centrului Național Anticorupție (CNA) și Procuraturii Anticorupție. La începutul lunii martie 2016, CNA a inițiat o urmărire penală "pe faptul abuzului de serviciu, comis de factorii de decizie ai Direcției Generale Transport Public din cadrul Primăriei Chișinău în complicitate cu conducerea Utiltrans Construct".

Anchetatorii au constatat atunci că "factorii de decizie ai DGTPCC, folosindu-se de situația de serviciu au favorizat, în mod ilegal, compania Utiltrans Construct la câștigarea licitației publice privind executarea lucrărilor de construcție a drumului de acces din sectorul Ciocana mun. Chișinău spre satul Humulești".

Mai multe citiți aici



Oportunitati