Reacția Moldindconbank la informațiile privind o potențială fraudă bancară

shadow
Marţi, 03.03.2020 14:21   1667
Cu referire la informațiile apărute în mass-media din țară, prin care se vehiculează o potențială fraudă bancară, Moldindconbank declară "cu toată certitudinea că informațiile difuzate sunt eronate și au un caracter evident speculativ, fiind lansate cu scopul de a duce în eroare opinia publică".

"Astfel, îndemnăm reprezentanții mass-media, dar și cetățenii interesați de acest subiect, să se abțină de la difuzarea publică a acuzațiilor nefondate care vizează Moldindconbank și acționarii săi, și care ar putea afecta imprevizibil activitatea sa. În caz contrar, reprezentanții acționarului majoritar își rezervă dreptul să întreprindă acțiunile judiciare necesare pentru a-și apăra reputația și afacerile sale.

De menționat că acționarul majoritar al băncii este „Doverie – Invest” J.S.C., companie deținută de către „Doverie United Holding J.S.C.

Advertisement

- unul din cele mai mari fonduri de investiții din Bulgaria, fiind fondat în anul 1996 și gestionând în prezent active în valoare de peste 1 miliard de Euro (la finele 2019), iar acțiunile sale fiind listate public la bursa de valori din Bulgaria. Principalele domenii de activitate a fondului sunt comerțul, industria construcțiilor, asigurările și ocrotirea sănătății.

În prezent, Moldindconbank este una din cele mai mari și performante bănci din țară, activând în regim normal și prestând cu succes serviciile sale celor peste 800 mii de clienți.

Moldindconbank a demonstrat nu o dată că poate face față provocărilor externe, implementând pe parcursul activității sale o strategie de succes focusată pe siguranță, inovație și necesitățile clienților săi", se arată în comunicatul Moldindconbank.



Oportunitati