Cum sunt protejați investitorii. Au construit o fabrică, iar acum sunt obligați să o evacueze

shadow
Luni, 02.03.2020 09:40   8391
În ultimii patru ani în Moldova nu a intrat nici-un investitor nou, care să construiască o fabrică. Mai mult – din cauza unor judecători, autorități publice și persoane cu interese, sunt impuși să plece și cei care au riscat să investească în trecut.

Pe 3 martie 2020, ora 13.00, urmează să înceapă procedura de executare silită, prin care compania TB Fruit SRL trebuie să fie evacuată de pe teritoriul Parcului Industrial Edineț, în baza unei decizii de judecată definitive.

Evacuarea unei fabrici

Aceasta se va întâmpla, dacă până atunci TB Fruit nu execută benevol verdictul instanței de judecată. Ţinând cont de faptul că e vorba despre o fabrică de producere a sucurilor concentrate, decizia irevocabilă a instanței și titlul executoriu semnifica evacuarea fabricii cu tot cu utilajele.

„Conform legislației așa ar urma să se întâmple”, ne explică executorul judecătoresc Oleg Romah.

Copia titlului de executare.

În condițiile în care investițiile în fabrici și uzine în Republica Moldova pot fi numărate pe degete, iar investitorii nu dau năvală, mai ales în raioane, această decizie pare una absurdă. Însă aceasta e realitatea.

Hărțuiala prin instanțe

Ce s-a întâmplat, de fapt? Mold-Street.com a aflat că în septembrie 2013, în cadrul unui tender organizat de Ministerul Economiei, au fost selectate trei companii care urmau să devină rezidente ale Parcului Industrial Edineț, unde trebuiau să construiască fiecare câte o fabrică de sucuri: Natur Bravo și Orhei-Vit din Moldova și TB Fruit din Ucraina.

Compania ucraineană a fost, însă, singura care a început și a finalizat lucrările de construcție a unei fabrici de producere a concentratelor de sucuri din mere. Este adevărat că, din cauza crizei și mai ales războiului din estul Ucrainei, TB Fruit a fost nevoită să amâne cu un an realizarea proiectului.

Intrarea unui nou concurent pe piață a fost întâmpinată cu reticență de companiile locale. Or, după apariția unui nou procesator, prețul de achiziție a merelor de la proprietarii de livezi a crescut semnificativ: de la 50-60 de bani kilogramul în anul 2014, la 3-4 lei în 2015, ca apoi să oscileze între 2,3-2,5 lei pentru un kilogram.

Altfel spus, după apariția fabricii TB Fruit și procesatorii locali au fost nevoiți să dea un preț mai mare pe merele colectate de la agricultori.

În consecință, prin intermediul Asociației Producătorilor de Conserve „Speranța-Con”, întreprinderile de procesare au acuzat autoritățile că au oferit ilegal anumite facilități (teren și infrastructură creată pe cheltuiala statului) și au cerut anularea atât a concursului pentru selectarea rezidenților și a proiectelor investiționale pentru Parcul industrial Edineț, cât și a procesului verbal de recepție finală din 29 septembrie 2015 a fabricii de sucuri concentrate din Edineț.

Drept motiv au fost invocate încălcări ale Legii cu privire la parcurile industriale și ale altor acte normative. Au fost inițiate câteva litigii care au durat câțiva ani, iar pe 12 mai 2017 Curtea de Apel Bălți a decis evacuarea fabricii de sucuri concentrate din Edineț, decizie menținută la finele anului 2017 și de Curtea Supremă de Justiție.

Advertisement

Soluția – un nou concurs

Deocamdată, fabrica activează. Oleh Zhyhaylo, directorul TB Fruit SRL, spune că întreprinderea și acum achiziționează mere de la producători locali, pe care le procesează. E vorba, în special, de merele scoase de la păstrare din frigidere și care nu pot fi exportate sau comercializate pe piața internă.

„Noi sperăm că până la urmă totul se va termina cu bine și nu se va recurge la astfel de măsuri. Dar pot să vă spun că această hărțuială în instanțe ne ia mult timp și multe resurse”, spune managerul.

Optimismul lui se bazează și pe faptul că pe 6 august 2019 administratorul Parcului Industrial Edineț, firma Eco Garant SRL, a desfășurat un nou concurs pentru selectarea rezidenților și a proiectelor investiționale pentru Parcul industrial Edineț. În consecință, pe 9 august 2019, între Eco Garant și TB Fruit a fost semnat un nou contract privind desfășurarea activității de antreprenoriat în cadrul Parcului industrial Edineț, iar pe 16 august 2019 – un contract de arendă a terenurilor, locațiune a activelor și prestare a serviciilor.

Altfel spus, situația juridică din momentul eliberării titlului executoriu s-a modificat esențial. În consecință, întreprinderea a solicitat Curții de Apel explicarea modalității de executare a deciziei din 12 mai 2017 prin care s-a decis evacuarea fabricii.

Pe 26 septembrie 2019, colegiul civil al Curții de Apel Bălți a respins cererea TB Fruit, considerând că „dispozitivul deciziei este explicit și clar și careva explicații la modul de executare a acesteia nu sunt necesare, ori evacuarea înseamnă scoaterea TB Fruit SRL în afara Parcului Industrial Edineț”.

Totodată, instanța constata că procedura de executare a deciziei din 12 mai 2017 nu a fost inițiată imediat, dar cu întârziere, abia pe 14 august 2019. Adică după desfășurarea unui nou concurs pentru selectarea rezidenților și a proiectelor investiționale pentru Parcului Industrial Edineț și semnarea contractelor noi cu TB Fruit.

„Respectiv, în urma acestor evenimente, aparent pare că aflarea TB Fruit SRL pe teritoriul Parcului Industrial Edineț poartă un caracter legal, iar în condițiile acestea, urmează executorul judecătoresc să decidă la îndeplinirea obligațiilor sale privind executarea titlului executoriu în condițiile Codului de executare. Or, intervenirea colegiului civil în explicarea executării deciziei Curții de Apel Bălți din data de 12.05.2017, fără a modifica cuprinsul deciziei, este inadmisibilă”, se arată în încheierea Curții de Apel, menținută și de CSJ.

Controale de la Fisc și ecologie

Mai adăugăm că, în afară de hărțuiala în instanțe, compania a fost supusă mai multor controale, iar Fiscul a acuzat TB Fruit de încălcarea legislației fiscale și a emis o decizie prin care a obligat-o la plata a circa 12 milioane lei, impozite și amenzi. Instanța de fond a anulat însă aceste sancțiuni. 

Au existat și acuzații de poluarea mediului prin deversarea deșeurilor de la procesarea merelor.

Un control efectuat de o comisie a Inspectoratului pentru Protecția Mediului a depistat câteva încălcări minore, impunând compania la o amendă de 300 unități convenționale și cerințe ca să obțină autorizație de folosință specială a apei, autorizație de emisii a substanțelor nocive și să creeze condiții pentru separarea deșeurilor de hârtie, sticlei, metalului și plasticului.

Ce va fi cu investițiile de milioane

În consecință, incertitudinea din jurul fabricii se menține, chiar dacă totul rămâne la discreția executorului.

Am încercat să aflăm de la Anatol Usatâi, ministrul Economiei și Infrastructurii ce va fi mai departe cu această întreprindere. Oficialul, însă, spune că nu știe nimic despre situația creată, dar a promis că se va documenta și apoi va decide ce se poate de făcut.

De notat că, până la finele anului 2019, TB Fruit a efectuat investiții de peste 300 milioane lei (angajamentele inițiale au fost de 350 milioane lei), creând aproape 160 de locuri de muncă. Întreprinderea are o capacitate de procesare de aproape 45.000 de tone pe an sau circa 1.500 de tone pe zi.

În perspectivă, întreprinderea planifica să aducă noi investiții de circa 12,5 milioane de euro, pentru achiziția și instalarea unor linii de extragere a sucului concentrat din fructele cu sâmburi, ceea ce va permite crearea a 140 de locuri noi de muncă.

Totodată capacitatea de procesare a fabricii ar putea ajunge la 150.000 de tone de mere, cu condiția că fabrica va continua să funcționeze.

Profil: TB Fruit SRL  companie ce face parte din grupul TB Fruit al omului de afaceri ucrainean Taras Barșiovski:
A fost fondată pe 6 septembrie 2013
Adresă juridică: Edineț, str. Moroșanu Nicolae, 6
Asociat: Avantika Consulting Limited din Cipru (100,00%) 
Administrator: Oleh Zhyhaylo
Active: 2018 - 500,44 milioane lei
Cifră de afaceri: 2018 – 138,34 milioane lei; 2017 – 447,2 milioane lei
Profit: 2018 - 27,6 milioane lei; 2017 – 41,4 milioane lei

***

 

Acest articol poate fi republicat fără obligații financiare sau constrângeri legale, cu condiția citării sursei mold-street.com și indicării hyperlinkului activ la articol.



Oportunitati