Disensiuni la Ministerul Economiei privind moratoriul la cetățenia pe bani

shadow
Duminică, 23.02.2020 14:34   611
Ministerul economiei și infrastructurii (MEI) a înaintat două proiecte de modificare a legislației privind instituirea moratoriului asupra recepționării cererilor noi privind dobândirea cetățeniei Republicii Moldova în schimbul investițiilor.

Astfel, un proiect ce a fost publicat pe pagina specializată particip.gov.md prevede instituirea moratoriului, pentru o perioadă de 4 luni, asupra recepționării cererilor noi de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova.

În acelaşt timp, un alt proiect a fost prezentat de MEI, pentru ședința din 20 februarie 2020 a secretarilor de stat. Acesta prevede instituirea unui moratoriu, până pe 1 ianuarie 2021, asupra recepţionării cererilor noi de dobândirea cetăţeniei prin investiție.

Ambele documente fac trimitere la necesitatea unei examinări "multiaspectuale a subiectului în cauză și luarea unei decizii finale cu privire la Programul de dobîndire a cetățeniei prin investiție". Totodată, ele prevăd că moratoriul nu va afecta cererile aflate deja în lucru.

Advertisement

Moratoriul la recepţionarea cererilor privind dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova prin investiţie (MCBI) a fost instituit pentru 4 luni, de guvernul condus de Maia Sandu, începând cu 23 august 2019. Ulterior, acesta a fost prelungit de Guvernul Chicu pentru încă două luni şi a expirat pe 20 februarie.

Premierul Ion Chicu a declarat că moratoriul pe programul de acordare a cetățeniei în schimbul investițiilor trebuie prelungit, doar că deja Guvenul nu mai poate recurge la această procedură şi, deja, Parlamentul trebuie să voteze aşa-ceva.

Şeful Executivului a avertizat că, în cazul în care programul va fi anulat, statul riscă să plătească despăgubiri foarte mari. Premierul nu a dat o sumă, dar a menționat că în 2019 se vehicula că despăgubirile s-ar putea ridica la 3,5 milioane de euro.

Într-un interviu pentru Mold-street.com, Paddy Blewer, Directorul departamentului Relații cu Publicul al companiei Henley & Partners, companie-partener al Guvernului în implementarea Programului de Cetățenie prin Investiții, susţine că acest program este unul benefic pentru economia ţării, iar riscurile imputate sunt minime. 

Până în prezent, cinci persoane au primit cetățenia Republicii Moldova prin investiţii, iar alte 34 au depus cererea şi aşteaptă o decizie în acest sens.

Programul prevede ca străinii pot obţine cetăţenia ţării noastre, dacă vor contribui cu cel puţin 100.000 de euro în Fondul de dezvoltare durabilă sau vor investi 250.000 de euro în domeniile de dezvoltare strategică.

De notat că Programul a provocat numeroase critici și îngrijorări privind posibilitatea ca astfel să devină cetățeni ai Moldovei persoane cu un trecut dubios.



Oportunitati