Licitație de miliarde în sectorul energetic. Principalul pretendent este o companie a statului

shadow
Miercuri, 12.02.2020 06:58   948
Cinci companii de transport, distribuție și furnizare a energiei electrice din Moldova au lansat procesul devenit deja tradiție al solicitărilor de oferte pentru procurarea energiei electrice pentru perioada 1 aprilie 2020-31 martie 2021.

Până în acest an licitația era una formală, fiindcă de regulă aceasta era câștigată de compania Energocom, deținută de stat. Deocamdată nu se prevede că vom asista la o schimbare.

Citiți și:

Ce comision încasează intermediara statului din livrările de energie

Anunțuri au publicat atât companiile statului: operatorul sistemului de transport Moldelectrica, RED Nord (distribuție) și FEE Nord SA (furnizare), cât și companiile din cadrul grupului Premier Energy (fostul Gas Natural Fenosa) - Premier Energy Distribution (distribuție) și Premier Energy (furnizare).

În joc e un contract de peste trei miliarde de lei 

Procedura a fost inițiată în conformitate cu prevederile Legii cu privire la energia electrică, a ordinului Ministerului Economiei cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind achiziționarea anuală a energiei electrice, precum și anticipând expirarea pe 31 martie 2020 a actualelor contracte de cumpărare a energiei electrice de la Energocom.

Advertisement

Potrivit unui comunicat Premier Energy programul general al procesului de achiziție a energiei electrice se prevede să fie încheiat pe 19 martie 2020, conform următoarelor etape:
Etapa 1: Invitația de exprimare a interesului față de licitație prin transmiterea documentelor de precalificare;
Etapa 2: Elaborarea listei de furnizori precalificați;
Etapa 3: Lansarea cererii de oferta și recepționarea acesteia;
Etapa 4: Evaluarea ofertelor;
Etapa 5: Negocieri asupra prețului:
Etapa 6: Anunțarea întreprinderii câștigătoare după finalizarea negocierilor;
Etapa 7: Avizarea contractului încheiat de către ANRE.

Faza inițială reprezintă expunerea intenției și disponibilității de livrare a energiei electrice. Scrisorile completate conform unui formular model cu exprimarea interesului față de licitație urmează să fie prezentate până la 24 februarie 2020.

Totodată compania susține că despre lansarea procesului sunt informați furnizorii/producători titulari de licență din sectorul energiei electrice a Republicii Moldova și furnizori, potențiali ofertanți din Ucraina.

În joc e un contract de peste trei miliarde de lei 

Lista include deocamdată 34 de potențiali furnizori, din care doar doi sunt din Ucraina, iar restul din Moldova. Principalii competitori sunt Centrala Termoelectrică Moldovenească de la Cuciurgan, controlată de gigantul rus Inter RAO UES și grupul ucrainean DTEK, deținut de miliardarul ucrainean Rinat Akhmetov.

Citiți și:

Povestea intermediarilor din sectorul energetic moldovenesc

Volumul de curent electric ce urmează a fi achiziționat se ridică la circa 3,5 miliarde kWh, iar în joc e un contract de peste trei miliarde de lei.

Câștigătorul este cunoscut

Chiar dacă se anunță că au fost trimise solicitări de oferte la numeroase companii, competitorul principal este cunoscut - Energocom, deținută de stat, care deja de mai mulți ani este intermediarul la livrările de energie de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan și companii din cadrul grupului DTEK din Ucraina.

În plus, alți producători care ar putea asigura necesarul Republicii Moldova în afară de aceștia nu sunt. Or din România nu se pot face importuri de curent electric în volume necesare.

În prezent doar 20% din necesarul de energie este asigurat de producția locală, alte circa 20% se importă din Ucraina, iar 60% - de la Centrala de la Cuciurgan, controlată de gigantul rus Inter RAO EES.



Oportunitati