Despre Produse Abonare Publicitate Comunicate Contacte
  • Franzeluța SA organizează adunarea extraordinară a acționarilor pe 25 mai.
  • Rusia
    În perioada 24-26 mai la St.Petersburg are loc Forumul Economic Mondial.
  • În perioada 29-30 mai are loc evenimentul Moldova Automotive Days 2018, cu participarea companiilor din Germania și Austria.
  • Bruxelles, Belgia
    O delegație din Moldova participă la Adunarea Generală a EU4Business în perioada 20-21 iunie 2018.
  • Pe 25-26 iunie 2018 la centrul Moldexpo din Chișinău are loc festivalul gratarului ”BBQ Fest”.
  • Pentru anul 2018 Banca Națională a Moldovei a prognozat o creștere economică de 3,5% și o inflație de 3,7%.

Cine sunt milionarii și companiile statului cu cele mai mari datorii la Fondul de Pensii

1 2 3 4
  • Colegiul de vinificaţie este de câţiva ani cel mai mare datornic la fondul de pensii
    Foto: vocea.md
  • Franzeluţa este cel mai mare producător de pâine din Moldova
    Foto: mold-street.com
  • Foto: mold-street.com
  • Top 30 de companii cu cele mai mari restanţe la Bugetul Asigurărilor Sociale
    Foto: cnas.md
Miercuri, 10.06.2015 11:14   2309
La 1 iunie 2015, 579 de agenți economici aveau datorii mai mari de 100.000 de lei față de bugetul asigurărilor sociale de stat, iar 58 - mai mari de un milion de lei, arată date ale Casei Naționale a Asigurărilor Sociale (CNAS).

Casa Națională a Asigurărilor Sociale (CNAS) a făcut publică o nouă "listă neagră" a întreprinderilor cu datorii la bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), care nu relevă o evoluție pozitivă, comparativ cu anul 2014. Astfel în loc să scadă, datoriile multor companii sunt în creștere și aici se evidențiază întreprinderile de stat și afacerile unor milionari moldoveni.

Cine sunt "liderii" la datorii

Astfel la 1 iunie 2015, 579 de agenți economici aveau datorii mai mari de 100.000 de lei față de bugetul asigurărilor sociale de stat, în timp ce la 1 august 2014 erau  570 de companii cu astfel de restanțe. Totodată 58 de companii au datorii mai mari de un milion de lei.

Lider al „clasamentului“ rămâne Colegiul național de viticutură și vinificație (CNVV), care a acumulat deja datorii de 29,56 milioane de lei, cu aproape cinci milioane mai mult decât un an în urmă. Altfel spus datoriile la fondul de pensii ale acestei întreprinderi cresc cu o viteză de câteva sute de mii de lei pe lună. Instituția de stat se află într-o stare financiară gravă ca urmare a unui management defectuos.

Colegiul este urmat de companiile Midgard Terra și CAP Bacii, care au datorii de 8,6 milioane de lei fiecare. O creștere explozivă au avut și datoriile Alimentarmaș, o întreprindere controlată de structuri afiliate celebrului raider Veaceslav Platon.

Astfel dacă în august 2014, întreprinderea nici nu figura în lista neagră a CNAS, acum e pe locul patru cu datorii de 7,1 milioane de lei.

O datorie de 7,1 milioane de lei are și Colegiul Mondostud-Art, o prezență permanentă a acestei "liste negre". 

Milionarii cu datorii de milioane

Apar în „lista neagră“ și companii ale mulți milionari autohtoni. E cazul companiei vinicole Lion-Gri Plus controlată de familia Sonic, care într-un an și-a majorat datoria cu peste 800.000 de lei, până la circa 6 milioane.

Lion-Gri Plus este urmată foarte aproape de compania Magt-Vest, ce deține două fabrici de zahăr și care este controlată de afaceristul Gheorghe Magdil.

În listă figurează și cel mai mare producător de pâine și produse de panificație, Franzeluța, care are restanțe de 5,1 milioane de lei. Pachetul majoritar de acțiuni de la Franzeluța aparține statului

Aceasta este urmată de cea mai mare companie de producere a uleiului din Moldova, Floarea Soarelui, care face parte din imperiul milionarului Vaja Jhashi.

În "lista neagră" a datornicilor apare producătorul de lapte JLC, controlat de familia milionarului Vladimir Jardan, compania Wetrade, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri agricole din Moldova, dar și trei firme ale familiei miliardarului Anatol Stati: Ascom cu 1,2 milioane de lei, Stati-Market cu circa 400.000 de lei și Vila Demetra cu 153.000 de lei. Ultima este firma ce apare ca proprietar al terenurilor și palatului familiei Stati din extravilanul comunei Trușeni.

Gigantul Lukoil, are și el restanțe de aproape un milion de lei la Bugetul asigurărilor sociale de stat.

Ce riscă cei care nu plătesc contribuțiile sociale

Administrația Casei Naționale a Asigurărilor Sociale, susține că legislația nu oferă instituției vreo pârghie pentru a-i obliga pe contribuabili să-și achite restanțele.

În același timp CNAS precizează într-un comunicat de presă că "netransferarea, transferarea tardivă sau transferarea incompletă a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, pentru toate temeiurile și felurile de plăți la care, conform legislației, se calculează contribuțiile menționate, potrivit alin. (2) art. 2941 al Codului Contravențional nr.218 din 24.10.2008, se sancționează cu amendă de la 30 la 50 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

Totodată, CNAS informează că, în conformitate cu prevederile alin. (2) art. 10 al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 nr. 73 din 12.04.2015, neplata în termen a contribuției de asigurări sociale de stat obligatorii atrage calcularea unei majorări de întârziere de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întîrziere, inclusiv ziua de transfer al sumei datorate.



print Imprima in format A4 Salvează în PDF

Teme: Companii servicii și branduri   Piața muncii  
Urmariti-ne pe retelele sociale

Despre  |   Politica de confidențialitate  |   Termeni și condiții  |   Înregistrarea  |   Agenda business  |   Newsletter

Acest site web a fost dezvoltat cu susținerea European Endowment for Democracy și National Endowment for Democracy.
close