Cine este șeful de la Vamă demis și ce avere avea

shadow
Vineri, 26.08.2016 10:50   4871
Șeful Direcției urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal a fost demis. Decizia a aparține directorului General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, în urma unei evaluării a activității subdiviziunii conduse de către cel demis.

Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a dispus eliberarea din funcție a șefului Direcției urmărire penală.

Vama nu oferă numele acestuia, dar în ultimii șase ani această funcție a fost ocupată de Veaceslav Ionesie.

Motivele invocate de șeful Vamei, Vitalie Vrabie nu sunt chiar clare. 

"Decizia a fost luată în rezultatul evaluării activității subdiviziunii conduse de către acesta și anunțată în cadrul unei ședințe de bilanț desfășurată cu efectivul entității.

Rezultatele respectivei evaluări au relevat un nivel scăzut al indicatorilor de performanță, dar și o serie de încălcări de procedură, printre care tergiversarea executării urmăririi penale în cazul mai multor infracțiuni depistate, precum și lipsa de colaborare cu organele procuraturii și alte servicii abilitate ale Serviciului Vamal", se arată într-un comunicat de presă al Vămii.

Advertisement

În același timp în ultimii ani Ionesie s-a remarcat prin câteva cazuri de rezonanță. E vorba de cazul de contrabandă cu aur și altul legat de schemele la importul de haine pentru magazinele Adidas și Puma.

De notat că dacă ne bazăm pe declarația de avere, apoi Veaceslav Ionesie era un om sărac și nu dispunea nici măcar de locuință.

Potrivit ultimei declarații de avere, în 2014 Veaceslav Ionesie a încasat un salariu de 121.614 lei, și a primit 300.000 lei donație de la tatăl său. Alte 200.000 lei în calitate de donație le-a primit soția sa.

El mai declara două terenuri în intravilan, două conturi bancare:unul în lei și altul în euro și o linie de creditare ce expiră pe 31 august 2016.



Oportunitati