Polițiștii și deputații, principalii beneficiari ai Fondului de Rezervă

shadow
Sâmbătă, 30.07.2016 07:36   2535
În prima jumătate a acestui an, Guvernul a decis alocarea a 29,21 milioane de lei din Fondul de Rezervă, dar s-au cheltuit doar 13,88 milioane lei.

În primele șase luni ale anului 2016, peste 50% din cheltuielile Fondului de Rezervă a Guvernului au fost pentru plata de premii și acoperirea costurilor unor deplasări, iar circa 45% pentru măsuri de protecție a Parlamentului, arată un raport al Ministerului Finanțelor.

Documentul relevă că în prima jumătate a acestui an, Guvernul a decis alocarea sumei de 29,21 milioane de lei din Fondul de Rezervă, inclusiv;

  • 9,55 milioane lei pentru lucrări de instalare a unor sisteme de protecție suplimentară la cladirea Parlamentului;
  • 6,77 milioane lei pentru premierea polițiștilor implicați în măsurile de asigurare a ordinii publice în timpul manifestațiilor desfășurate pe 24 aprilie 2016;
  • 6,12 milioane lei pentru acoperirea cheltuielilor legate de serviciile de broker, recepționare, păstrare, încărcare, descărcare, precum și alte cheltuieli de logistică aferente ajutorului umanitar acordat Republicii Moldova de către Guvernul României;
  • 5,19 milioane lei pentru plata onorariilor (suma echivalentă în lei a 235.000 de euro) Companiei de avocatură ”Schoenherr Rechsanwaite GmbH” (Austria) și Cabinetului avocatului ”Vladimir Iurcovski” (Republica Moldova), conform contractului de asistență juridică;
  • Un milion de lei pentru acoperirea cheltuielilor pentru ajutorarea familiilor celor patru persoane, membri ai echipajului aeromedical al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din România, decedate la 2 iunie 2016 în accidentul aeronautic din raionul Cantemir..

Advertisement

Din suma prevăzută s-au cheltuit doar 13,88 milioane lei, dintre care Ministerul Afacerilor Interne circa 6,7 milioane lei pentru premierea polițiștilor, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor peste 6,55 milioane lei pentru lucrări de instalare a unor sisteme de protecție suplimentară la cladirea Parlamentului.

Restul de peste 600 mii lei s-au cheltuit pentru deplasări, sau pentru organizarea și desfășurarea de evenimente comemorative.

Anterior experții în domeniu au criticat modul cum sunt repartizate și utilizate mijloacele Fondului de Rezervă a Guvernului și au cerut modificarea Regulamentului privind utilizarea mijloacelor privind Fondul de rezervă, care conține prevederi anacronice și permite Guvernului să aloce din acest Fond bani pentru diferite mărunțușuri: călătorii, flori sau evenimente.

„Consider că Fondul de rezervă trebuie să fie unul strategic, care să fie folosit doar în cazuri excepționale și să nu meargă la finanțarea unor cheltuieli care pot fi prevăzute din timp de fiecare instituție”, susținea anul trecut Iurie Morcotîlo, economist la centrul Expert-Grup.

În același timp Dumitru Budianschi, director de programe la Expert-Grup consideră necesară o supraveghere mai strictă din partea Parlamentului "a utilizării fondurilor de rezervă și intervenție la dispoziția Guvernului, prin introducerea obligativității pentru Guvern de a obține de la legislativ a aprobărilor sau a opiniei privind aceste cheltuieli".

"Practicile bune recomandă ca astfel de inputuri din partea Parlamentului să aibă loc înainte ca Guvernul să se angajeze în cheltuirea banilor din aceste fonduri", susține Dumitru Bidianschi.



Oportunitati