Recuperarea miliardului de la Investprivatbank poate dura 20 de ani

shadow
Marţi, 29.03.2016 07:12   4034
Pe 31 decembrie 2015, datoria băncii Investprivatbank în proces de lichidare față de Ministerul Finanțelor a constituit 362 milioane de lei. În afară de aceste restanțe banca mai are de returnat sume enorme și unor agenți economici

Au trecut aproape șapte ani de la decizia de lichidare a băncii Investprivatbank, dar sutele de milioane de lei alocate pentru a acoperi gaura formată așa-și nu au fost recuperate.

Potrivit unui raport al ministerului Finanțelor în anul 2015, Investprivatbank în proces de lichidare a transferat la bugetul de stat cinci milioane de lei obținuți din valorificarea activelor sale, de două ori mai puțin ca în anul 2014 și de 3,5 ori mai puțin decât în anul 2013.

În consecință la 31 decembrie 2015, datoria Investprivatbank în proces de lichidare doar față de Ministerul Finanțelor a constituit 362 milioane de lei. Dacă ritmul de recuperare își va menține tendința apoi recuperarea datoriei ar putea dura mai mult de 20 de ani.

Pe 25 octombrie 2011, în baza Legii privind unele măsuri suplimentare de asigurare a stabilității financiare, Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni de stat în sumă de 428,5 milioane de lei în scop de preluare a creanței Băncii de Economii față de Investprivatbank în proces de lichidare. Obligațiunile de stat au fost emise la rata anuală fixă a dobânzii de 0,01%, cu condiția răscumpărării trimestriale în rate pînă la 30 decembrie 2015.

Pe parcursul anului 2015, Ministerul Finanțelor a răscumpărat obligațiuni de stat emise pentru asigurarea stabilității financiare în sumă de 93,14 milioane de lei.

Advertisement

Miliardul-fantomă de la Investprivatbank

De notat că la începutul anului 2009 activele Investprivatbank erau evaluate la 1,16 miliarde de lei, dar ulterior s-a constatat că acestea nu costă mai mult de 200 de milioane de lei.

"Majoritatea bunurilor care serveau drept asigurare la creditele acordate erau supraevaluate (valoarea bunurilor gajate era de 2-3 ori mai mare decât prețul real al acestora). Conform bilanțului contabil, la 28 februarie 2015 activele nete ale Investprivatbank au constituit 111,9 milioane de lei. Având în vedere calitatea nefavorabilă a activelor băncii, pe parcursul perioadei de lichidare a băncii au fost formate reduceri pentru pierderi la credite în sumă totală de aproximativ 873,0 milioane de lei, ceea ce a diminuat considerabil mărimea activelor băncii", susținea Ion Sturzu, viceguverantorul Băncii Naționale într-un interviu pentru săptămânalul Capital-Market.

În consecință agenții economici, care aveau depozite la Investprivatbank nici după șase ani nu au reușit să-și recupere banii. Astfel în prezent banca mai are de rambursat datorii de circa 765 milioane de lei.

Plătim din buzunare pentru gaura de la Investprivatbank

Anterior Dumitru Ursu, președintele Ligii Bancherilor a pus la îndoială corectitudinea deciziei Băncii Naționale de retragere și lichidare a Investprivatbank.

„În anul 2009, după ce unii funcționari trâmbițau că Moldova nu va fi afectată de criza mondială s-a ajuns la situația că au decis lichidarea Investprivatbank. Noi am propus însă naționalizarea băncii, ca apoi după scoaterea instituției din criză, aceasta să fie vândută. Astfel nu se ajungea la situația ca toate băncile să fie impuse să contribuie cu 100 de milioane de lei pentru a acoperi gaura financiară creată de Investprivatbank. Totodată soluția aleasă atunci de Banca Națională și Guvern are ca efect faptul că noi și acum plătim cu toții din buzunarul nostru pentru gaura de la Investprivatbank”, susținea în anul 2014 președintele Ligii Bancherilor.

Misiune imposibilă: lichidarea unei bănci moldovenești

Cine este Costică care a cumpărat sediul unei bănci din Chișinău



Oportunitati