Asito, Moldasig și Victoria Asigurări riscă să-și piardă licența

shadow
Sâmbătă, 01.08.2015 16:05   3429
Cele trei companii, care în ultima jumătate de an se află în vizorul autorităților dar și a colegilor de piață, au toate șansele să fie lipsite de licențe dacă nu se conformează în trei zile cerințelor legislației.

Potrivit unei presripții a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), publicate vineri, 31 iulie, în Monitorul Oficial, acestea sunt avertizate cu sancționare în conformitate cu prevederile legale în vigoare, inclusiv cu sancțiunea prevăzută în articolul 21, alineatul 2, litera f din legea privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător.

Aceasta prevede retragerea licenței de funcționare din cauza nerespectării pentru a doua oară a prescripțiilor privind lichidarea încălcărilor ce țin de condițiile de licențiere.

Trei zile ca să-și achite restanțele

Sancționarea poate interveni ca urmare a neîndeplinirii de către cele trei societăți a obligațiunilor ce le revin în calitate de membri ai Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA).

Este vorba, în primul rând, de neachitarea cotelor părți din prima de reasigurare, ce le revin pentru menținerea contractului de reasigurare ”excedent de daună”.
Ele sunt obligate să achite în decurs de trei zile de la intrarea în vigoare a prescripției CNPF adică din data publicării în Monitorul Oficial iar în decurs de 7 zile să raporteze despre acest lucru Comsiei.

Problemele, generate de cele trei companii au fost cât pe ce să ”elimine” Cartea Verde din Moldova

Amintim că, la finele lunii mai BNAA, autoritatea moldovenească ce face parte din sistemul internațional de asigurări Cartea Verde a fost cât pe ce să fie exclusă din sistem din cauza problemelor de management financiar, care au condus la acumularea unor datorii grave față de partenerii internaționali ai Biroului, fapt ce ar fi atras după sine dificultăți enorme și costuri suplimentare pentru șoferii moldoveni, ce călătoresc după hotare.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Legislația și reglementările   Sistemul bancar și asigurările  

Advertisement

Oportunitati