Presa: Gaburici a plecat de la Azercell după depistarea unor scheme financiare

shadow
Miercuri, 18.02.2015 12:20   3036
Candidatul oficial la funcția de premier al Republicii Moldova, Chiril Gaburici ar fi fost implicat în scheme financiare în perioada în care exercita funcția de director general la compania Azercell, susține presa din Azerbaijan

Plecarea lui Chiril Gaburici de la conducerea companiei Azercell a generat unele dezvăluiri în presa azeră. De fapt, obiectul acestor dezvăluiri este noul șef al companiei Azercell Vahid Mursaliyev, exdirector al departamentului juridic la Azercell, dar este menționat și Gaburici.

Potrivit portalului serhed.info, zeci de dealeri ai Azercell susțin într-o adresare către conducerea TeliaSonera că managerii companiei ar favoriza trei firme, în special este vorba despre dreptul de a comercializa numere de telefon cu o anumite serie, dar și prestarea altor servicii.

"Va putem oferi chiar lista de numere puse în vânzare de aceste 3 companii monopoliste, imediat după depistarea unor cazuri de corupție în perioada când Chiril Gaburici era director al Azercell", se precizează într-un material plasat pe portalul serhed.info și preluat de alte site-uri.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Infracțiuni economice   Comunicațiile  

Advertisement

Oportunitati